MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Festival la trambulina din Râșnov
Orașul Râșnov va găzdui, în acest week-end, etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile. Este al șaptelea an în care România găzduiește reuniuni ale Cupei Mondiale feminine, iar anul trecut au fost organizate, în premieră și două etape de Cupă Mondială masculină
Anul acesta, o nouă premieră pentru România: organizarea unei etape de Cupă Mondială pe echipe mixte. Dar adevărata provocare este că vor fi simultan, într-o singură reuniune, atât competițiile feminine și masculine, cât și cea pe echipe mixte. Astfel, joi și vineri vor fi organizate două etape de Cupă Mondială feminine, vineri o etapă de Cupă Mondială masculină, iar sâmbătă o etapă de Cupă Mondială pe echipe mixte.
VAR, la anul și la mulți ani
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a declarat, marți, la Digisport, că singura soluție pentru arbitrajele din Liga I este reprezentantă de introducerea sistemului VAR. Însă, el a subliniat că CCA a solicitat ligii să plătească 550.000 de euro pentru educarea arbitrilor. Secretarul general al LPF a mai spus că în acest moment nupoate exista comunicare cu FRF. „Deci, proiectul este blocat! Și există trei scenarii: 1. FRF nu are bani pentru educația arbitrilor. 2 FRF vrea să blocheze proiectul deoarece cine controlează arbitrii și comisiile taie și spânzură. 3 FRF nu vrea ca LPF să ducă la capăt acest proiect..Dar în acest moment, pierdem timpul. Nu avem cu cine să comunicăm”, a declarat Justin Ștefan la Digi Sport Special.
Record egalat al Serenei
Serena Williams l-a egalat, marți, pe elvețianul Roger Federer la numărul de meciuri câștigate la un turneu de Grand Slam după ce a învins-o în sferturile AusOpen pe Simona Halep. Cei doi sportivi au câte 362 de meciuri jucate la turneele majore, cele mai multe. Ei sunt urmați de Martina Navratilova (306), Novak Djokovic (300), Chris Evert (299), Rafael Nadal (285) și Steffi Graf (278). Simona Halep are 100 de victorii al turneele de Grand Slam.
Un nou eșec al poloiștilor tricolori
Naționala de polo a României a fost învinsă marți, la turneul preolimpic de la Rotterdam, de reprezentativa Olandei, scor 8-9 (1-2, 3-2, 2-2, 2-3), în a treia partidă din grupa B. Este al doilea eșec al tricolorilor la turneul din Olanda. Pentru România au marcat Georgescu 4 goluri, Dragomirescu 3, Vatrai 1. În urma rezultatului, România rămâne cu un punct în grupa B. Astăzi, tricolorii vor întâlni Germania, iar mâine vor juca împotriva Franței.
Slalom paralel în premieră
Stațiunea italiană Cortina d'Ampezzo a găzduit ieri probele de slalom uriaș paralel, desfășurate pentru prima oară la Campionatele Mondiale. Concursul se desfășoară eliminatoriu, pe două piste paralele, în două manșe, cu calificări, optimi, sferturi semifinale și finale (mare și mică). La masculin, francezul Marcel Faivre, l-a învins în finală pe surprinzătorul croat Filip Zubcic (la 0,48 s), care l-a eliminat anterior pe favoritul elvețian Loic Meillard. Acesta s-a mulțumit cu bronzul, după ce germanul Alexander Schmidt a abandonat în finala mică. La feminin, s-au acordat două medalii de aur, Marta Bassino (Italia) și Katharina Liensberger (Austria) terminând finala în același timp.În finala mică, franțuzoaica Tessa Worley a cucerit bronzul cu un ecart de 1,18 s față de americanca Paula Moltzan.
Marketa a explodat la mondiale
Sportiva cehă Marketa Davidova a cucerit marți medalia de aur în proba feminină de 15 km individual din cadrul Campionatelor Mondiale de biatlon de la Pokljuka (Slovenia), fiind urmată pe podium de suedeza Hanna Oeberg, campioană olimpică a acestei specialități, și de norvegianca Ingrid Landmark Tandrevold, în timp ce româncele Elena Chirkova și Ana Larisa Cotruș s-au clasat pe locurile 60, respectiv 91, transmite presa internațională.Marketa Davidova, 24 de ani, care nu a ratat nicio țintă la tir, obține primul său titlu mondial, după ce câștigase până acum o singură cursă în circuit. Italianca Dorothea Wierer, deținătoarea titlului, a încheiat doar pe locul 9. Alt nume mare, norvegianca Tiril Eckhoff deținătoare a două titluri în această ediție a ieșit doar pe locul 23.