MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Darren vine la Stuttgart lângă Simona
Dublă campioană de Grand Slam, Simona Halep a primit o veste bună din partea antrenorului ei australian, Darren Cahill. Acesta din urmă a decis să rămână alături de Simona și să o pregătească și la următoarele turnee din categorii inferioare, chiar dacă cei doi au o colaborare care îi permite lui Cahill să își aleagă competițiile la care vine.
În mod normal, tehnicianul de la Antipozi merge alături de Simona Halep doar la turneele mari, dar va fi alături de sportiva noastră și la competiția organizată în Germania, la Stuttgart. Simona s-a arătat foarte bucuroasă în momentul în care a primit vestea din partea lui Darren: „Darren va veni tot mai mult cu mine deoarece nu se poate întoarce în Australia, așa că sunt fericită”, a spus Simona Halep.
Alouini se întoarce la Dinamo
Handbalistul tunisian Kamel Alouini revine în lotul Dinamo București, din sezonul 2020-2021, la un an de când a părăsit echipa, cu care a ajuns până în optimile Ligii Campionilor. Centrul în vârstă de 32 de ani revine astfel în lotul dinamovist din această vară. Revenirea handbalistului tunisian este anunțată la doar o zi de la un alt transfer important, care arată decizia clubului dinamovist că are intenții serioase privind fazele superioare ale Ligii Campionilor. Este vorba despre internaționalul francez Cedric Sorhaindo, care vine de la FC Barcelona și este multiplu campion european, mondial și olimpic.
Lewandowski stă o lună
Atacantul polonez al echipei Bayern München, Robert Lewandowski, accidentat la echipa națională, va lipsi patru săptămâni și va rata meciurile cu PSG, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a anunțat clubul bavarez.Lewandowski s-a accidentat la meciul câștigat, duminică, de naționala Poloniei cu Andorra, scor 3-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.Lewandowski, care a marcat de două ori, a părăsit terenul după o oră de joc.ontrolul medical a relevat o întindere a ligamentului genunchiului drept.
Lupta pentru Agüero
Golgeterul Sergio Agüero va părăsi echipa Manchester City la finalul acestui sezon, când i se va încheia contractul, iar, potrivit presei engleze, favorită pentru a-l transfera este FC Barcelona. Potrivit manchestereveningnews.co.uk, noul președinte al FC Barcelona, Joan Laporta, a promis în campania electorală că îl va aduce pe Agüero alături de Messi.Agüero mai este dorit și de Real Madrid și Juventus Torino.Argentinianul de 32 de ani, care a venit de la Atletico Madrid în 2011, a marcat 257 de goluri în 384 de apariții pentru City. Pentru a-l înlocui pe „Kun”, Manchester City vrea să-l achiziționeze pe norvegianul Erling Haaland de la Borussia Dortmund.
Porto – Chelsea, la Sevilla
Meciurile dintre FC Porto și Chelsea din sferturile de finală ale Ligii Campionilor se vor juca la Sevilla, a anunțat, ieri, UEFA. „Datele meciurilor (7 aprilie și 13 aprilie 2021) și orele de start (22.00) vor rămâne aceleași”, a precizat UEFA, care a luat această dicizie din cauza situației pandemiei de coronavirus din cele două țări. Chelsea trebuia să se deplaseze la Estadio Do Dragao pentru prima manșă, la 7 aprilie, înainte de a primi clubul portughez pe Stamford Bridge, șase zile mai târziu.
Ronaldo își regăsește banderola
Cristiano Ronaldo rămâne căpitanul naționalei de fotbal a Portugaliei, deși într-un moment de furie a aruncat banderola la finalul meciului cu Serbia (2-2) din preliminariile Cupei Mondiale 2022, a declarat luni selecționerul Fernando Santos într-o conferință de presă. „Este un căpitan exemplar pentru noi toți (...), un exemplu național”, a spus Fernando Santos. La ultima fază a meciului de la Belgrad, Cristiano Ronaldo a profitat ieșirea hazardată a portarului gazdelor și a trimis balonul spre plasă. Fundașul sârb Stefan Mitrovic a intervenit în extremis și a respins mingea, însă aceasta depășise deja linia porții, așa cum au arătat reluările video.În lipsa asistenței video pentru arbitraj (VAR) care ar fi permis analizarea fazei, arbitrii au decis că nu a fost gol.