Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE Aur european la canoe

Ziarul de Vrancea
25 iun 2019 985 vizualizări

Sportivii Victor Mihalachi și Cătălin Chirilă au cucerit medalia de aur în proba de canoe dublu 1000 de metri, la Jocurile Europene de la Minsk

 

. Pe locul al doilea s-a clasat echipajul Ucrainei, iar pe locul III cel al Rusiei. Aceasta este a doua medalie de aur pentru delegația României după ce câștigată, luni, de sportiva Laura Coman, la tir, în proba de 10 m pușcă aer comprimat, și a opta în total.

 

Radu rămâne la Genoa

Conducătorii clubului Genoa au ajuns la un acord cu omologii lor de la Inter Milano pentru ca portarul Ionuț Radu să mai joace un sezon la gruparea genoveză, informează presa italiană. Inter l-a vândut pe Radu, vara trecută, la Genoa, cu opțiune de răscumpărare, pe care a activat-o de curând. Însă gruparea milaneză nu consideră că este momentul ca portarul naționalei de tineret a României să se alăture acum lotului antrenat de Antonio Conte. Pe de altă parte, Inter a refuzat orice ofertă de transfer definitv venită de la alte cluburi, între care AS Roma, și a decis să-l mai lase pe Radu un sezon la Genoa, deși au fost și alte echipe din Serie A care ar fi dorit să obțină împrumutul jucătorului. Până la revenirea la Genova, Radu continuă cu România în semifinalele Campioantului European de tineret, fază în care va evolua, joi, de la ora 19.00, cu Germania.

Transferuri la Dinamo

FC Dinamo a ajuns la un acord cu jucătorii Gabriel Moura și Slavko Perovic pentru a evolua la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare, a anunțat conducerea executivă a clubului prin intermediul site-ului oficial. Gabriel Moura (31 de ani, brazilian, fundaș dreapta, ultima oară la Sepsi Sf. Gheorghe) și Slavko Perovic (30 de ani, sârb, atacant, ultima oară la Intanbulspor) se află cu lotul dinamoviștilor în cantonamentul din Spania, programat până în 4 iulie la Marbella Football Center.

Eșec în primul tur

Naționala de volei feminin a României a fost învinsă, în deplasare, de reprezentativa Sloveniei, cu scorul de 1-3 (-19, -22, 21, -22) , în manșa tur din finala Silver League. Returul va avea loc în 28 iunie, pentru locul de Golden League din stagiunea viitoare. Câștigătoarea finalei va juca în stagiunea următoarea în Golden League. România s-a calificat în finală după următoarele rezultate în grupa A: 3-0 și 3-0 cu Grecia, 2-3 și 3-0 cu Israel,3-0, 3-0 cu Cipru.

 

 

Buffon se apropie de casă

Portarul Gianluigi Buffon este în negocieri avansate pentru a reveni la gruparea la care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei, Juventus Torino. La 41 de ani, Buffon ar urma să semneze un contract pe un sezon cu campioana Italiei. La Juve, fostul internațional îl va avea concurent pe postul de portar pe Wojciech Szczesny, 29 de ani, iar Buffon este dispus să accepte și rolul de rezervă. Sezonul trecut, italianul a evoluat la PSG, echipă de care s-a despărțit recent. FC Porto, Leeds, Atalanta și chiar Parma, gruparea la care a debutat, au fost cluburi care au dorit să profite de experiența lui Buffon, care însă se va întoarce la Torino, unde a evoluat 17 ani înainte de a pleca în Franța. Sezonul trecut, Buffon a jucat 25 de meciuri în toate competițiile, pentru Paris Saint-Germain. El a câștigat cu PSG campionatul și Supercupa Franței.

Sărbătoare în Curaçao

Reprezentativa Insulei Curaçao (aproximativ 160.000 de locuitori) a obținut în prmieră calificarea în sferturile de finală ale Gold Cup, campionatul CONCACAF, după ce a marcat un gol în mintul 90Â3 al meciului cu Jamaica, scor final 1-1.În meciul de la Los Angeles, Jamaica a deschis scorul, în minutul 14, prin Nicholson, dar echipa micului a egalat prin Gaari, în minutul 90Â3. În Grupa C, Curaçao a terminat pe locul II, cu patru puncte, după 0-1 cu El Salvador, 1-0 cu Honduras și 1-1 cu Jamaica, obținând calificarea la golaveraj, 0 față de -3, El Salvador, ocupanta locului 3. Grupa a fost câștigată de Jamaica, echipă care a acumulat cinci puncte. În sferturi, Curaçao va evolua, duminică, ori cu SUA, ori cu Panama. Curaçao participă cu propria echipă națională la competiții după desprinderea de Antilele Olandeze, în 2010.În sferturile Gold Cup au mai obținut calificarea Canada, Mexic, Jamaica, Haiti, Costa Rica, SUA și Panama, ultimele două urmând a juca pentru câștigarea grupei D. 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.