Sport

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Vâlcea da, CSM ba!

Ziarul de Vrancea
24 ian 2020 918 vizualizări

Campioana en-titre a României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a învins sâmbătă, pe teren propriu, formația slovenă Krim Ljubljana, cu scorul de 31-16 (14-8), în primul meci din grupa principală II a Ligii Campionilor..Într-un alt meci, Buducnost Podgorica a învins pe teren propriu cu 30-25. Echipa vâlceană a acumulat două puncte, la fel ca Savehöf și Krim.În grupa I, CSM București, cu Cristina Neagu în echipă, a pierdut cu 23-33 (10-19) la Budapesta meciul cu Ferencvaros. În celelalte două partide ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Vipers – Team Esbjerg 31-35 și Metz Handball – Rostov Don 23-20. Clasament: 1.Metz – 8 p; 2.Esbjerg – 6 p; 3.Vipers – 5 p; 4.Rostov – 5 p; 5. Ferencvaros -3 p; 6. CSM – 3 p.

Rușii n-au rivali pe continent

Sportiva Alena Kostornaia, în vârstă de 16 ani, a câștigat proba feminină din cadrul Campionatelor Europene de patinaj artistic de la Graz.Kostornaia a acumulat 240,81 puncte, fiind urmată de compatrioatele sale Anna Șcerbakova (237,76) și Aleksandra Trusova (225,34). Rusia a câștigat și celelalte titluri la CE de patinaj prin Dmitri Aliev la masculin, Aleksandra Boikova / Dmitrii Kozlovski la perechi și Viktoria Sinițina / Nikita Kațapalov în proba de dans.

Preferăm Polonia sau Rusia?

Naționala de handbal masculin a României va întâlni una din reprezentativele Polonia, Rusia, Bosnia sau Letonia în prima fază a barajului pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2021. România, alături de Lituania, Turcia și Israel, s-a calificat la barajul din prima fază a preliminariilor Campionatului Mondial, în timp ce Polonia, Rusia, Bosnia și Letonia au ocupat ultimele patru locuri la Campionatul European care se încheie duminică. Potrivit regulamentului, aceste opt echipe vor juca pentru patru locuri calificante, în 15-16 și 18-19 aprilie, în a doua fază play-off a calificărilor, cu meciuri programate în 5-7 și 9-11 iunie.

„Tătă” a debutat în Ligue 1

Formația Olympique Lyon, cu Ciprian Tătărușanu în poartă, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Toulouse, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Franței. Tătărușanu a apărat pentru prima dată poarta echipei din Lyon în Ligue 1, titularul Anthony Lopes accidentându-se, joi, la umăr.În prima repriză, în minutul 26, Martin Terrier, coleg al lui Tătărușanu, a fost înlocuit după ce și-a pierdut cunoștința pe teren. Olympique Lyon a anunțat ulterior că Terrier este conștient și se simte mai bine.

Spania, cu repetiție

Naționala de handbal masculin a Spaniei a păstrat trofeul european, după ce a învins duminică, la Stockholm, reprezentativa Croației, cu scorul de22-20 (12-11), în finala Campionatului European din 2020. Ibericii au cucerit aurul, în premieră, la ediția din 2018.Medalia de bronz a revenit Norvegiei, care a dispus, sâmbătă, de Slovenia, cu 28-20 (12-9). Spania, câștigătoarea trofeului din acest an, obține calificarea directă la CM din 2021 și, mai ales la JO de la Tokyo, iar medaliatele cu argint și bronz, Croația și Norvegia, la CM din 2021.

Cristi Ganea se întoarce

FC Viitorul și Athletic Bilbao au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului stânga Cristian Ganea la formația din Ovidiu pentru următoarele șase luni, informează site-ul oficial al grupării patronate de Gheorghe Hagi. Cristian Ganea a mai evoluat pentru FC Viitorul în perioada 2015-2018, în care a marcat 8 goluri în 94 de partide din Liga 1. Cristian Ganea a cucerit titlul de campion cu FC Viitorul în sezonul 2016-2017 și este, de asemenea, marcatorul victoriei constănțene din preliminariile Champions League, sezonul 2017-2018, când FC Viitorul s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Apoel Nikosia.Ganea a fost transferat de la Viitorul la Bilbao, în vara anului 2018. În prima parte a acestui an, Ganea a fost împrumutat de Athletic la Numancia.

O mai fură și Barça

Formația FC Barcelona a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 0-2 de echipa Valencia, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Spaniei. Au marcat Jordi Alba (’48 autogol) și Maxi Gomez (’77). În minutul 12, Maxi Gomez a ratat un penalti.Înaintea partidei, în apropierea stadionului Mestalla au avut loc violențe între suporterii celor două echipe.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.