Sport

Momentul decisiv pentru echipa de fotbal

Dan Chiriac
16 iun 2017 2634 vizualizări

u AS Teiul Poiana Teiului – CSM Focşani 2007, sâmbătă de la ora 18.00, pe stadionul din Bicaz u este prima manşă a barajului de promovare în liga a treia u meciul retur se joacă la Focşani, sîmbătă viitoare, de la ora 17.30

Echipa de fotbal CSM Focşani 2007 a ajuns la momentul adevărului. După ce a dominat copios szonul Superligii Altdorf Tehnik şi au triumfat în Cupa României, elevii pregătiţi de Vasile Burgă şi Adrian Toma trebuie să îndeplinească obiectivul principal al sezolului: promovarea în liga a treia. Nimeni din conducerea clubului focşănean nu se gîndeşte decât la promovare, Un alt deznodământ al barajului cu Poiana Teiului este exclus de oficiali. Focşănenii pornesc cu prima şansă în dubla de baraj, Mai ales că au şi avantajul meciului retur pe teren propriu. Numai că, fobalul a produs de multe ori surprize, iar jucătorii CSM-ului trebuie să fie conştienţi că nu sunt învingători înainte de disputarea celor două manşe de baraj. Tot lotul de jucători este valid pentru partida de la Bicaz. Primul 11 al focşănenilor ar putea arăta astfel: Lazăr – Tîrcă, Beşa, Parlac, Mihai – Chivu, D.Popa, Negoescu, Lupu – Predoiu, Pasăre. Remus Popa, Ionuţ Manu, Valentin Ion sau Alexandru Duca sunt jucători care ar putea să-şi facă loc în prima formulă de joc.

 

Autocare pentru meciul de baraj

 

Clubul CSM Focşani 2007 pune la dispoziţie mijloce de transport pentru susţinătorii echipei de fotbal în vederea meciului de baraj de la Bicaz. Meciul va avea loc la Bicaz, terenul din Poiana Teiului fiind în renovare. Suporterii focşăneni se vor aduna sâmbătă la ora 13.00 pe platoul din faţa Sălii Polivalente, plecarea fiind programată în jurul orei 13.30. În situaţia în care după cele două manşe rezultatul cumulat  va fi egal, partida se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de 5 minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc. În cazul în care egalitatea se va menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare de la punctul de pedeapsă. În partida de azi pot fi efectuate maxim 4 înlocuiri de jucători, nu este obligatorie folosirea jucătorilor juniori sau a jucătorilor sub 21 de ani. Identificarea jucătorilor seniori/juniori se face numai cu carnetul de legitimare sau licenţă.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani?

 

Echipele vrâncene au avut evoluţii bune, în ultimii ani, la meciurile de baraj pentru promovare în liga a treia. În 15 ani, nouă reprezentante ale judeţului au câştigat barajele de promovare. Şoimii Mirceşti, de trei ori, Steaua Focşani, FC Dumitreşti, Energia Vulturu – de două ori şi FC Panciu – tot de două ori au reuşit să câştige partidele de baraj. Şoimii Mirceşti 0-4 cu Perko Sînzieni, FCM Adjud 2-6 cu Unirea Mărăcineni, Energia Vulturu 0-2 cu Cetate Tg. Neamţ, 0-1 cu Unirea Casimcea, Naţional Goleşti, 1-2 cu AS Negri, Selena Jariştea 4-5 după penaltyuri cu Sepsi Sf. Gheorghe nu au reuşit să promoveze în liga a treia. Interesant este că în urmă cu trei ani, Selena Jariştea pierdea la penalty-uri în faţa echipei ce a promovat luna trecută în liga întâi. Anul trecut, Euromania Dumbrăveni a pierdut ambele manşe ale barajului cu AS Păuleşti, campioana din Prahova. (Dan CHIRIAC)

Programul meciurilor de baraj:

 

CS Strehaia   -      AFC Voinţa Saelele      

CS Viitorul Dăeşti           -      AS Milcov (OT)  

AS Unirea 08 Tăşnad      -      AS FC Dumbrava Gîlgău Almaşului

ACS Dumitra         -      CSM Bucovina Rădăuţi (SV) 

ACS Sănătatea Darabani          -      AS Viitorul Curiţa

CS Victoria Traian (BR)           -      CS FC 2007 Garceni (VS)      

AS Unirea Mirceşti          -      ACS Suporter Club Oţelul Galaţi     

Teiul Poiana Teiului (NT)          -      CSM Focsani 2007 (VN)        

ACF Viitorul Caransebeş          -      ACS Şurianu 1945 Sebeş       

Internaţional Băleşti (GJ)          -      ACS Tractorul Cetate   

ACS Şcoala de Fotbal PRO Mureşul Topliţa         -      ACS KSE Târgu Secuiesc

CSM Dunărea Giurgiu     -      FC Agricola Borcea      

ACS Pescăruşul Sarichioi Jr.     -      SSC Farul Constanţa    

AS Dentas Tărtăşeşti       -      ACS Petrolul 52 Ploieşti        

ACSF Alb-Negru al Studenţilor Clujeni       -      FC Lăpuşul Târgu Lăpuş       

CS Diosig-Bihardiószeg   -      CS Şoimii Lipova

FC Avrig (SB)        -      ACS Unirea Bascov      

AFC Progresul 1944 Spartac Bucureşti       -      ACS Voinţa 2010 Crevedia

ACS Mureşul Ruşii-Munţi         -      AS Viitorul Ghimbav 2014    

CS Amara     -      AFC Metalul Buzău      

CS Inter Petrila      -      ACS Ghiroda (TM)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.