Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Moldoveanu a ales Turcia

Ziarul de Vrancea
4 iul 2017 96 vizualizări

Căpitanul naționalei de baschet a României, Vlad Moldoveanu, a semnat un contract valabil în viitorul sezon cu formația turcă Büyükçekmece Basketbol

. Vlad Moldoveanu, 29 de ani, a evoluat în stagiunea 2016-2017 la U Banca Transilvania Cluj, cu care a câștigat ”tripla” internă: titlul, Cupa României și Supercupa. La finalul sezonului a decis, de comun acord cu clubul, să renunțe la contractul valabil și anul viitor, dorindu-și să joace într-un campionat mai puternic. Astfel, după ce a avut mai multe oferte de pe continent, Moldoveanu a decis să semneze în Turcia, cu Büyükçekmece Basketbol, care a făcut anunțul ieri. Echipa turcă Büyükçekmece Basketbol a ratat sezonul trecut calificarea în play-off, iar în FIBA Europe Cup a atins faza optimilor de finală.

 

Adversare pentru Sepsi

Campioana en-titre a României la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, va întâlni formațiile Hatay BSB (Turcia), Energa Torun (Polonia) și una învinsă în calificările Euroligii, în grupa D a Conferinței 1, din FIBA Eurocup, potrivit tragerii la sorți de ieri, de la München. Sepsi a făcut parte din urna a patra valorică a Conferinței 1. În ediția 2017-2018 a FIBA EuroCup Women vor lua startul 40 de echipe, între care și campioana României, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, acestea fiind împărțite în două conferințe. Celor 38 de echipe acceptate pentru faza grupelor li se vor adăuga încă două, câștigătoarele din preliminariile programate în luna septembrie. FIBA EuroCup Women este a doua competiție valorică a continentului, după Euroligă.

 

 

Thomas, lider în Turul Franței

Rutierul Arnaud Demare (FDJ) a câștigat, ieri, etapa a patra a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 207,5 kilometri, între localitățile Mondorf-les-Bains și Vittel. Pentru Demare, acesta este primul succes de etapă în Turul Franței.

Pe locul doi s-a clasat Peter Sagan (Bora-Hansgrohe), iar poziția a treia a fost ocupată de Alexander Kristoff (Katusha). Etapa a III-a, disputată luni între localitățile Verviers (Belgia) și Longwy, pe distanța de 212,5 kilometri a fost câștigată de slovacul Peter Sagal, urmat de australianul Michael Matthews (Team Sunweb) și pe irlandezul Daniel Martin (Quick-Step). Britanicul Geraint Thomas (Sky) este în continuare lider în clasamentul general.

Etapa a cincea va avea loc astăzi, între localitățile Vittel și La Planche des Belles Filles, pe distanța de 160.5 kilometri.

Djibril Cissé reapare

Fotbalistul francez Djibril Cissé, care în februarie își anunțase retragerea din activitate, a revenit asupra deciziei și a semnat cu echipa Yverdon-Sport FC, din a treia ligă elvețiană. Jucătorul de 35 de ani a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. În februarie, el anunțase că se retrage din activitate pentru a se dedica unei cariere de DJ. Cissé are 41 de selecții în naționala Franței și a evoluat de-a lungul carierei la Liverpool, Sunderland, Panathinaikos, Lazio, QPR, Kuban Krasnodar și Bastia.

Înlocuitorul lui Stielike

țFostul mijlocaș Shin Tae-yong a fost numit în funcția de selecționer al Coreei de Sud, în locul germanului Uli Stielike. În vârstă de 46 de ani, Shin Tae-yong a fost numit selecționer la trei săptămâni după plecarea lui Stielike și va avea ca obiectiv calificarea echipei la Cupa Mondială din 2018, din Rusia. Cu două etape înainte de finalul preliminariilor asiatice pentru Cupa Mondială din 2018, Coreea de Sud se află pe locul doi în grupa A, care duce direct la turneul final, cu 13 puncte, unul mai mult decât Uzbekistan, următoarea clasată.

Scandal sexual cu Maradona

Fostul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a fost acuzat de hărțuire sexuală de jurnalista rusă Ekaterina Nadolskaia, care a dorit să-i ia un interviu la Cupa Confederațiilor, informează La Vanguradia. Jurnalista susține că Maradona a încercat să-i rupă hainele într-o cameră la un hotel din Sankt Petersburg, deși ea se dusese acolo doar pentru a-i lua un interviu fostului jucător argentinian. "A venit asistentul său, mi-a aruncat 500 de dolari și apoi a chemat securitatea. Trei bărbați m-au scos din cameră. Nici măcar nu mi-am putut lua lucrurile", a afirmat Nadolskaia, citată de site-ul Lenta.ru. "Nimeni nu și-a cerut scuze pentru acest comportament", a mai spus ea. Postul Canal 5 din Sankt Petersburg a prezentat o versiune total diferită a faptelor, afirmând că jurnalista s-a dezbrăcat în fața lui Maradona și a declanșat un adevărat scandal când i s-a spus să plece. Potrivit Sovetski Sport, Maradona, în vârstă de 56 de ani, și-a exprimat dorința de a conduce naționala Rusiei și ar vrea să primească și cetățenia rusă.

 

Minella a rămas gravidă

Jucătoarea de tenis Mandy Minella (Luxemburg), locul 82 WTA, a anunțat, ieri, după ce a fost eliminată de italianca Francesca Schiavone în primul tur al probei de simplu de la Wimbledon, că este însărcinată în patru luni și jumătate. Minella, în vârstă de 31 de ani, a fost învinsă de Schiavone cu scorul de 1-6,1-6. Sportiva face pereche pe tabloul de dublu cu Anastasija Sevastova. Cele două vor juca în primul tur împotriva cuplului Ipek Soylu/Varatchaya Wongteanchai.  âștigătoarele acestui meci vor întâlni în runda următoare perechea care se va impune în meciul Monica Niculescu/Chang Hao Ching România/Taiwan) - Raluca Olaru/Veronica Cepede (România/Paraguay). Mandy Minella este căsătorită din 2014 cu antrenorul ei, Tim Sommer.

 

A lovit un polițist

Jucătorul echipei Werder Bremen, Sambou Yatabaré, a fost plasat în detenție după o altercație cu un polițist în parcarea aeroportului Charles de Gaulle, informează L'Equipe. Fostul mijlocaș al echipelor Caen, Monaco, Bastia și Guingamp, Sambou Yatabaré și polițistul s-au întâlnit în parcarea aeroportului, după ce au avut un conflict pe autostradă. Potrivit unei surse apropiate anchetei, polițistul i-a arătat fotbalistului arma și legitimația pentru a-l calma, însă Yatabaré l-ar fi lovit și acesta a căzut, suferind o rană la ochi. Detenția provizorie al lui Yatabare ar urma să dureze până marți seară.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.