Sport

Mirel a intrat în pâine

Ziarul de Vrancea
25 nov 2019 857 vizualizări

Rădoi a fost numit ieri în funcția de selecționer al naționalei de fotbal și a fost prezentat de Burleanu și Stoichiță

Tehnicianul Mirel Rădoi este noul selecționer al primei reprezentative a României, a anunțat FRF, ieri, într-o conferință de presă. “Nici eu, nici directorul tehnic al FRF nu am discutat cu alt antrenor. Din primul moment Mirel Rădoi a reprezentat opțiunea numărul unu. Mandatul nu e unul pe termen scurt, este unul de construcție, este pe cel puțin doi ani, cu obiective intermediare. Va conduce naționala României și la olimpiada de la Tokyo”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu. Rădoi îi succede lui Cosmin Contra, al cărui contract s-a încheiat după ce România a ratat calificarea la Euro-2020 din grupele preliminarii.

Rădoi a fost propus în funcție de Comisia Tehnică a FRF. Directorul tehnic, Mihai Stoichiță, a declarat că „Mirel Rădoi reprezintă semnalul entuziasmului și al regenerării fotbalului românesc. Momentul de vara trecută a reanimat spiritul jucătorului român. Avem încredere în viitor și cred că oamenii tineri sunt foarte importanți în renașterea fotbalului românesc”, a declarat Stoichiță, într-o conferință de presă.

Noul selecționer a spus la început că are un gol în stomac, de emoție. „Este cel mai înalt rang al antrenorului în România. Aprecierea pe care federația o are pentru mine va trebui să o arătăm altfel. Alături de jucători va trebui să câștigăm acest baraj, să mergem la Euro. În ultima mea perioadă experiența mea este mai mare ca selecționer decât ca antrenor”, a spus Rădoi. El a menționat că este mulțumit din punct de vedere financiar și a adăugat că își dorește să își depășescă mentorii: Pițurcă, Bölöni, Hagi. Rădoi a adăugat că nu poate promite calificarea naționalei: “În ceea ce privește calificarea, nu este nimic sigur în fotbal. Vă pot promite solemn că lucrurile se vor schimba. Nu avem teamă și nu avem foarte multe lucruri de pierdut. Trebuie să ne gândim exact ce avem de făcut pentru a ne califica”.

În încheiere, noul selecționer a afirmat că 2019 a fost un an bun pentru națională, apreciind eforturile predecesorului său: „ Dacă ne aflăm la un singur meci - două de calificare i se datorează și lui Cosmin Contra. Suntem la două meciuri de Euro. Și naționala de tineret și echipa mare au avut un an bun. Va trebui să încheiem totul cu o calificare”, a precizat Rădoi, menționând că va încerca să discute cu cât mai mulți antrenori cu experiență.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.