Sport

Mircea Roman se retrage

Ziarul de Vrancea
18 sep 2018 669 vizualizări

După succesele din ultimii ani, antrenorul lotului de canotaj a decis să pună stop colaborării cu forul condus de Elisabeta Lipă

Unul dintre cei mai titrați antrenori români din ultimele două decenii s-a retras din activitate, după o medalie de aur cucerită la cea mai importantă competiție anuală, campionatul mondial, prin fetele de la dublu vâsle - categorie ușoară, Mircea Roman (66 de ani) s-a despărțit marți de lotul olimpic feminin de canotaj, pe care l-a condus în ultimii 16 ani: ”Domnul Roman și-a exprimat dorința de cel puțin trei luni, și dacă mă gândesc sunt câțiva ani de când avea această intenție, de a se retrage din activitatea de performanță. L-am rugat să ducă până la final aceste campionate și îl felicit din toată inima pentru tot ceea ce a făcut. Este un luptător, un învingător, iar drept dovadă stau rezultatele sale”, a declarat președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, ea însăși una dintre fostele eleve ale lui Mircea Roman.Mircea Roman nu a fost un sportiv de top (punctul maxim a fost cel de campion național), dar a compensat prin cariera academică ulterioară și prin calitățile sale pedagogice și umane de excepție. La lotul național a ajuns în 2002. ”După Jocurile Olimpice de la Sydney, federația a încheiat contractul cu Nicolae Gioga, iar relația cu Ion Boicu era complicată. Aici a existat un diferend între noi: Boicu dorea să lanseze o nouă generație de canotoare, iar eu aveam părerea că putem beneficia în continuare de generația mai experimentată, cărora doream să îi mai dau o șansă. Au fost discuții în federație, și Boicu avea dreptate când dorea o altă generație. Dar eram în 2003, la numai un an de Jocurile Olimpice Au revenit atunci Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Geta Andrunache, Viorica Susanu, Lili Gafencu, Doina Olteanu – practic structura „8”-ului. Ele au acceptat să revină, renunțând pentru un timp la renta viageră și așa am luat aur și la 8^1 și la categorie ușoară”, a povestit Mircea Roman într-un interviu acordat Revistei Sport în România.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.