Micuții atleți din Gugești fac cinste județului Vrancea la Galați!
Gugeștiul are cu ce se mândri! Doi tineri atleți ai Clubului Sportiv Local Victoria Gugești s-au remarcat prin rezultate excelente la cea de-a 57-a aniversare a Zilei Olimpismului, eveniment desfășurat sâmbătă, 14 iunie 2025, pe Faleza Dunării din Galați.
Competiția a fost organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Galați, Inspectoratul Școlar Județean Galați și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, iar organizarea a fost descrisă ca „superbă” de către participanți. Atmosfera a fost una festivă, animată de spiritul olimpic și de prezența numeroasă a tinerilor sportivi din mai multe județe ale țării.
În cadrul probei de cros mixt 1500 metri, destinată sportivilor cu vârste cuprinse între 15 și 50 de ani, Eduard Lăcătuș, în vârstă de doar 15 ani, a reușit să se impună în fața concurenței, obținând locul I.
Totodată, la categoria de 14 ani, Alina Odoleanu a încheiat cursa pe locul al II-lea, fiind devansată doar de un sportiv băiat din aceeași grupă de vârstă – performanță remarcabilă pentru tânăra atletă.
Amândoi sportivii sunt pregătiți de profesor-antrenor Corneliu Panait, care a fost alături de ei și a salutat performanțele obținute, subliniind dedicarea și munca depusă de-a lungul antrenamentelor.
„Felicitări gălățenilor pentru organizare și un mare bravo sportivilor noștri!”, se arată în informarea transmisă redacției Ziarului de Vrancea, duminică, 15 iunie, la ora 12:58.
Clubul din Golești continuă astfel să se afirme în competițiile regionale și naționale, demonstrând că Vrancea are tineri talentați și motivați, care duc mai departe valorile sportului și ale olimpismului.
Redacția Ziarului de Vrancea
Dacă aveți imagini de la eveniment sau doriți să ne semnalați performanțele altor sportivi vrânceni, ne puteți scrie pe adresa de e-mail: ziaruldevrancea@yahoo.com, pe whtasApp la nr de telefon 0722243496 sau prin mesaj pe pagina noastră de Facebook Ziarul de Vrancea