Sport

Medalie importantă la haltere

Ziarul de Vrancea
7 nov 2018 580 vizualizări

Nicolae Onica a obținut bronz mondial la totalul olimpic

Sportul halterelor din România și-a îndeplinit obiectivul la Campionatele Mondiale de la Ashgabat (Turkmenistan). Federația condusă de Nicu Vlad a reușit să obțină o medalie extrem de importantă la totalul olimpic, în cadrul categoriei 96 de kilograme.   Performanța a fost realizată de Nicolae Onica (25 de ani / CS Dinamo București), care a încheiat întrecerea de la categoria sa de greutate cu un total de 391 de kilograme, record personal. În primele zile ale Mondialului, românii au mai cucerit două medalii, dar nu la total: Cristina Iovu – bronz la procedeul aruncat (cat. 53 kg) și Loredana Toma – argint la smuls (cat. 64 kg).Î Onica și-a început evoluția cu 170 de kilograme la smuls, apoi la 175 kg, ambele tentative fiind bifate fără probleme. Românul a fost atent apoi la adversari și a riscat, anunțând 182 kg. A ratat și a încheiat pe locul 5. Cu 180 de kilograme ar fi avut șansă la bronz și ar fi ajutat și ”totalul” olimpic.La procedeul aruncat, Onica a început sus, la 216 kg, când mulți dintre concurenți își încheiaseră concursul. După prima încercare se instalase pe locul 1 la totalul olimpic (391 kg) și mai trebuia să aștepte numai ce fac ceilalți adversari de calibrul său, în speță Ibrahim Elakh (Qatar)  și Iauheni Țikanțou. Primul s-a oprit la 388 kg la total (217 la aruncat), al doilea la 390 kg (210 kg). În acel moment, Onica avea deja bronzul asigurat, pentru că în concurs se mai aflau doi halterofili  aveau deja asigurate primele două locuri: chinezul Tao Tian – argint cu 407 kg și iranianul Sohrab Moradi – 416 kg. Triplu medaliat la campionatele europene (două medalii de aur și una de argint), Nicolae Onica își completează palmaresul cu o medalie extrem de importantă, care îi deschide drumul spre Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.