Sport

Mare succes pentru Irina Begu

Ziarul de Vrancea
20 sep 2018 845 vizualizări

La Seul, românca a eliminat-o pe cunoscuta  Agnieszka Radwanska și chiar dacă poloneza se află în eclipsă de formă, victoria este importantă * Caroline Wozniacki a fost eliminată la Tokyo și a rămas cu peste 2500 de puncte în urma Simonei Halep în topul mondial

După ce a trecut în primul tur al turneului de tenis de la Seul, de germana Mona Barthel, Irina Begu (55 WTA) demonstrează în continuare că se află în revenire de formă. Ea a trecut cu 6-4, 6-3 de jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska (60 WTA) și s-a calificat în sferturile de finală. Irina s-a impus după un meci care a durat aproape două ore și care a fost înterupt de două ori de ploaie și chiar dacă poloneza se arată într-un declin de formă prelungit, rămâne o jucătoare importantă în circuitul WTA, iar victoria Irinei este remarcabilă. Românca a avut raport pozitiv de lovituri câștigătoare / greșeli neforțate (27-25), reușind să gestioneze perfect cele două întreruperi venite în momente favorabile. În sferturi, Irina va juca împotriva favoritei nr. 3 la câștigarea trofeului, Maria Sakkari (Grecia; 32 WTA). Cele două se află în fața celui de-al doilea meci direct. În prima confruntare, Irina s-a impus cu 6-1, 6-3, în 2016, la Miami.  La Seul, ieri, s-au mai înregistrat următoarele rezultate: Mandy Minella (Luxemburg) – Priscilla Hon (Australia) 6-4, 6-3; Kiki Bertens (Olanda) – Dalila Jakupovic (Slovenia) 6-4, 7-6.

* La cel mai important turneu feminin al săptămânii, cel de la Tokio, România nu a avut reprezentante, dar un rezultat poate interesa pe amatorii de tenis din România. Daneza Caroline Wozniacki (2 WTA)  a fost învinsă cu scorul de 2-6, 6-2, 4-6, de către sportiva italiană Camila Giorgi (37 WTA), în optimile de finală ale turneului de categorie Premier. Giorgi s-a impus după un meci care a durat puțin peste două ore. Wozniacki era deținătoarea trofeului, astfel că eliminarea prematură din Japonia o va îndepărta de locul 1 WTA, deținut de Simona Halep. Sportiva română va avea, în clasamentul ce va fi publicat luni, un avantaj de 2.555 de puncte, față de 2.086 de puncte, cât este acum. La Tokyo, Giorgi va evolua în sferturi cu Victoria Azarenka din Belarus (63 WTA), care a dispus cu 6-4, 6-2 de jucătoarea australiană Ashleigh Barty. Alte rezultate: Barbora Strycova (Cehia) – Anett Kontaveit (Estonia) 7-6, 3-6, 7-5; Donna Vekic (Croația) – Johanna Konta (Marea Britanie) 6-3, 7-5. În sferturi vor avea loc partidele: Allison Riske – Karolina Pliskova, Donna Vekic – Caroline Garcia, Camila Giorgi – Ashleigh Barty, Naomi Osaka – Barbora Strycova.

* Perechea Alexandra Cadanțu/Diana Marcinkevica (România/Letonia) s-a calificat, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Saint-Malo, cu premii totale de 60.000 de dolari. Pentru Cadanțu și Marcinkevica a fost al doilea meci într-o zi. Cele două sportive au fost adversare în optimi la simplu, câștigătoare fiind letona, scor 6-2, 5-7, 6-3. La dublu, românca și colega ei s-au impus în sferturi în fața perechii Catherine Chantraine/Elița Kostova (Belgia/Bulgaria), scor 6-4, 6-4.În semifinale, Cadanțu și Marcinkevica vor întâlni cuplul Veronica Cepede /Irina Hromaceva (Paraguay/Rusia). Aseară, Irina Bara a învins-o cu 6-2, 7-5 pe turcoaica Çagla Buyukaçkay și s-a calificat în sferturi, unde o va întâlni pe georgiana Ekaterine Gogoridze.

* Dragoș Dima (394 ATP) s-a calificat în sferturile turneuluide la Sibiu. În turul II, românul a trecut, 3-6, 7-6, 6-4, de Joao Dominguez (Portugalia; 215 ATP), în două ore și 34 de minute. Dragoș Dima este singurul sportiv din România rămas în turneul de la Sibiu. Sportivul nostru a bifat o victorie surprinzătoare împotriva lui Dominguez, clasat cu aproape 200 de locuri mai sus în clasamentul de simplu. Dragoș va juca în turul următor cu polonezul Kamil Majrczak, cel care a adus punctul decisiv echipei sale în întâlnirea cu echipa României de la Cluj, urmare a victoriei în fața lui Adrian Ungur.  Principalul favorit al turneului este Laslo Djere (Serbia; 86 ATP). Djere l-a învins ieri cu 4-6, 6-2, 6-2 pe germanul Kevin Krawietz (285).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.