Sport

Lume bună la baraje

Ziarul de Vrancea
15 nov 2021 583 vizualizări

Campioana europeană, Italia este a doua mare favorită care a ratat calificarea directă la Cupa Mondială 2022.

Barajele pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar vor fi infernale mai ales că, după ce Portugalia a ratat calificarea directă la turneul final, același lucru s-a întâmplat cu Italia campioană europeană chiar în acest an.

În grupa C, Italia și Elveția erau la egalitate de puncte cu avantaj de două goluri pentru italieni. „Squadra azzura” a făcut un meci modest la Belfast (arbitrat de Istvan Kovacs) în fața Irlandei de Nord și a fost chiar aproape să-l piardă însă Bonucci a salvat de pe linia porții în min. 90 la mingea trimisă de Washington. Scorul a fost 0-0, cum a fost la pauză și rezultatul partidei dintre Elveția și Bulgaria. Însă la reluare, helveții s-au dezlănțuiți asupra bieților bulgari – care alcătuiesc o echipă parcă mai modestă decât a României și au marcat de patru ori prin Okafor ('48), Vargas ('57), Itten ('72) și Freuler ('90^1), suflându-le de sub nas italienilor calificarea directă. Conform unei clauze contractuale, antrenorului Elveției, Murat Yakin, i s-a prelungit contractul până în 2024, fapt confirmat și de directorul naționalei, Pierluigi Tami. În vârstă de 47 ani, Yakin a preluat banca tehnică a Elveției în august, când l-a înlocuit pe Vladimir Petkovic, reușind de atunci un parcurs cu trei victorii și trei remize în preliminariile CM 2022.

O altă echipă care și-a certificat prezența matematică la turneul final a fost Anglia în grupa I. Victoria englezilor în San Marino era o mare certitudine și englezii au câștigat cu 10-0, patru dintre goluri fiind marcare de „uraganul” Harry Kane (dintre care două din penalty). Sanmarinezii i-au ajutat și ei, cu două autogoluri, iar ca să fie treaba în regulă, l-au avut eliminat pe Dante Rossi în min. 68. Culmea este că englezii se calificau direct chiar dacă se întâmpla „minunea minunilor” la Seravalle, fiindcă Polonia, singura echipă care îi mai putea ajunge pe elevii lui Gareth Sothgate, au fost învinși pe teren propriu cu 1-2 de Ungaria.Andras Schäfer a deschis scorul în min.37, Swiderski a egalat ('60), iar Daniel Gazdag, jucător care evoluează în SUA, la Philadelphia, a semnat sentința în min.80. Ungurii s-au clasat în grupă pe locul IV fiind întrecuți și de Albania care au învins la scor minim Andorra, la Tirana. Luni s-au mai disputat și meciuri în grupa G, deja rezolvată dinainte, cu echipa Danemarcei la Cupa Mondială și cu Scoția la baraj. Ieri, cele două echipe fruntașe s-au confruntat la Glasgow. „Cimpoierii” au avut ambiția să învingă cea mai în formă echipă din preliminarii, cu punctaj absolut și un golaveraj incredibil (30-1) singurul lor gol încasat fiind de la... Insulele Feroe. Și au reușit scoțienii o victorie cu 2-0, goluri marcate de Souttar și Adams. Din aeastă grupă mai există o echipă calificată la baraj, Austria, clasată pe locul IV, dar având cale liberă prin Cupa Națiunilor. Austria a învins cu 4-1 Republica Moldova, iar în ultimul meci al grupei, poate cel mai atractiv ca evoluție a scorului, Israel a învins Feroe cu 3-2, după ce echipa mediteraneeană a condus cu 2-0 și a fost egalată.

Au obținut până aseară din Europa calificarea la CM 2022 următoarele echipe: Germania, Danemarca, Franța, Belgia, Croația, Spania, Serbia, Elveția, Anglia. La turneul final din Qatar mai sunt calificate Brazilia și echipa gazdă, din oficiu.

Reamintim că, la barajele pentru Cupa Mondială participă 12 echipe: zece clasate pe locul II în grupele de calificare și încă două cu cele mai bune rezultate din Liga Națiunilor în afară de cele calificate prin grupe. Acestea sunt Austria și Țara Galilor (sau Cehia). În prima manșă se stabilesc șase capi de serie, în funcție de rezultatele din grupele preliminarii, care vor susține meciurile în unică manșă pe teren propriu. Cele șase echipe calificate, vor susține încă un tur de baraje, tot în manșă unică, dar fără capi de serie și gazde stabilite prin tragere la sorți.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.