Sport

Lovitura lui Lucescu

Ziarul de Vrancea
22 iul 2020 872 vizualizări

După ce a antrenat 12 ani pe rivala Șahtar, experimentatul tehnician a semnat cu Dinamo Kiev

Dinamo Kiev a anunțat ieri oficial numirea antrenorului Mircea Lucescu la conducerea tehnică a echipei, în locul lui Oleksii Mihailicenko.Lucescu a semnat un contract valabil două sezoane. „Vreau să-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Sper că odată cu sosirea echipei sale tehnice, tradițiile câștigătoare ale echipei Dinamo Kiev vor fi reînviate, el va obține multe trofee, iar fanii îl vor evalua pe Mircea în funcție de rezultatele sale”, a declarat Igor Surkis, patronul clubului. „În primul rând, mi-a fost dor de Ucraina. Am vrut să mă întorc în această țară, unde am avut succese. Aici am avut o relație foarte bună cu fanii. Sunt recunoscător că am venit în club cu mare tradiție și cu jucători talentați. Și sunt sigur că împreună vom lucra rodnic. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o președintele clubului, precum și fanilor”, a declarat, la rândul lui, Mircea Lucescu, potrivit site-ului oficial al echipei Dinamo Kiev. Potriivt presei ucrainene, Lucescu va primi trei milioane de euro pe sezon

Dinamo Kiev a terminat campionatul Ucrainei pe locul 2, la 23 de puncte de campioana, Șahtar Donețk. Lucescu a antrenat ultima dată naționala Turciei, pe care a părăsit-o la 11 februarie 2019. De asemenea, el a pregătit între 2004 și 2016 rivala echipei Dinamo Kiev, Șahtior Donețk.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.