La revedere, Mașa!
Maria Șarapova se retrage din tenis la 32 de ani
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova și-a anunțat retragerea din activitatea competițională la vârsta de 32 de ani. „Tenisul mi-a arătat lumea și mi-a arătat din ce am fost făcută. Este modul în care m-am testat și cum am măsurat creșterea mea. Și orice voi alege pentru următorul meu capitol, următorul meu munte, voi continua să împing, să urc, să cresc. Tenisului îi spun la revedere”, a scris ea pe Instagram.
Maria Șarapova a notat, într-un editorial pentru Vanity Fair: “Cum lași în urmă singura viață pe care ai știut-o vreodată? Cum părăsești terenurile pe care te-ai antrenat de când erai o fetiță, sportul pe care îl iubești – care și-a adus lacrimi nespuse și bucurii de nedescris – un sport în care au găsit o familie, alături de fani care te-au susținut mai mult de 28 de ani? Este ceva nou pentru mine, așa că vă rog să mă iertați. Tenis – îți spun adio”, a notat Șarapova la începutul editorialului. Maria Șarapova a povestit cum a fost prima sa întâlnire cu terenul de tenis la vârsta de doar patru ani, la Soci (“Eram atât de mică încât racheta era de două ori cât mine”), iar apoi cum, la șase ani, a plecat în Florida împreună cu tatăl său.
Din cauza unei accidentări suferite la umăr, Șarapova a evoluat puțin în 2019, ultima dată la US Open, inainte de a pierde în primul tur la Brisbane și la Australian Open, în acest an, coborând pe locul 373 mondial. Șarapova are în palmares cinci titluri de Grand Slam, două la Roland Garros, 2012 și 2014, ultimul după o finală cu Simona Halep, și câte unul la Australian Open, în 2008, Wimbledon, în 2004 și US Open, în 2006. În cariera ei, fostul număr 1 mondial a cucerit 36 de trofee de simplu și a mai jucat 23 de finale, câștigând premii de peste 38 de milioane de dolari din tenis. Ea este campioană în FedCup cu echipa Rusiei, în 2008 și medaliată cu argint la JO de la Londra, în 2012. Cariera ei a intrat pe o pantă descendentă după ce a fost suspendată 15 luni pentru folosirea substaței interzise meldonium, în februarie 2016, după Australian Open.