Sport

La Madrid, ca acasă!

Dan Chiriac
14 mai 2017 37 vizualizări

 Simona Halep câștigă pentru a doua oară consecutiv turneul patronat de Ion Țiriac, după o finală cruntă cu Kristina Mladenovic * Simona a intrat cu această victorie și în cărțile pentru turneul final de la Singapore

Simona Halep a câștigat a doua oară consecutiv turneul de categorie Premier Mandatory de la Madrid, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-7, 6-2, pe franțuzoaica Kristina Mladenovic (17 WTA), în două ore și 44 de minute de joc. Acesta este al 15-lea turneu câștigat de Simona Halep la simplu, în cariera profesionistă, dar primul în acest an. Finala cu Mladenovic a fost tensionată, echilibrată și spectaculoasă. Simona Halep a abordat inteligent partida cu o jucătoare care s-a dovedit incomodă pentru ea, a fost calmă în momentele în care precizia loviturilor ei a lăsat de dorit, a avut răbdare și nu s-a abătut de la planul stabilit. O dată și-a ieșit însă rău din fire, în finalul setului al doilea, după un lob extraordinar al adversarei, când și a trântit racheta, apoi a lovit-o cu piciorul, atingând și un copil de mingi. Publicul a fluierat gestul, iar arbitrul a penalizat-o pe româncă.

În primul set, Kristina Mladenovic a fost mult timp la conducere pe tabelă, dar nu și în joc. Românca a fost cu un pas în spate, dar a evoluat agresiv, nu a renunțat în niciun moment și a revenit de fiecare dată. Meciul a început cu un game lung, de nouă minute, câștigat de Mladenovic pe serviciul sportivei române. Jucătoarea franceză s-a distanțat la 2-0, înainte ca Simona Halep să puncteze și ea. La 2-1, Mladenovic a condus cu 40-0 pe propriul serviciu, dar Simona a reușit break-ul. Apoi a fost rândul franțuzoaicei să câștige din nou pe serviciul rivalei, la 3-3. De la 3-5, Halep și-a adjudecat toate jocurile, dar la luptă, până la 7-5.  În setul secund, Halep s-a aflat la conducere pe tabelă, cu 2-0, Kiki nu a cedat și a revenit cu rebreak. În continuare, cele două sportive și-a făcut serviciul până la tie-break. Mladenovici a condus cu 3-0 și s-a menținut în avantaj, impunându-se cu 7-5. Deținătoarea trofeului a început bine și setul decisiv. Ea a reușit break-ul în game-ul al treilea, l-a "dublat" în cel de-al șaptelea și a închis meciul.

În urma victoriei de la Madrid, Simona revine pe locul IV în topul WTA, după ce a căzut patru locuri săptămâna trecută din cauze de program. Mai important, ea reușește să revină în ierarhia “Race” care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore. În urma unui start de sezon mai slab, Simona era la începutul săptămânii trecute pe locul 29, acum urcă pe locul opt, eligibil pentru Simgapore. Clasamentul "Race" ține cont doar de punctele acumulate de o jucătoare în timpul unui sezon. Kristina Mladenovic va urca pe locul IV în “Race”, iar dacă ar fi învins-o pe Simona în finala de la Madrid ar fi trevut pe primul loc. În semifinale, Simona Halep a învins-o cu 6-2, 6-3 pe letona Anastasija Sevastova (22), iar Kristina Mladenovic a trecut cu 6-4, 7-6 de rusoaica Svetlana Kuznețova (9WTA). Proba de dublu a fost câștigată de perechea Chan Jung Jan / Martina Hingis (Taiwan / Elveția, nr. 3) care a dispus cu 6-4, 6-3 de echipa Timea Babos / Andrea Hlavackova (Ungaria / Cehia). Aceasta din urmă a eliminat în semifinale perechea românească Irina Begu / Simona Halep.

* În turneul masculin, meciul cel mare era semifinala dintre Novak Djokovic (2 ATP) și Rafael Nadal (5), meci care a dovedit că spaniolul dovedește o formă superioară pe suprafața sa preferată. “Rafa” s-a impus cu scor 6-2, 6-4, după o oră și 37 de minute, reușind să fie câștigător în a 50-a întâlnire cu Djokovic. Cel de-al doilea finalist a fost austriacul Dominic Thiem (9 ATP) care a câștigat meciul cu revelația turneului, uruguayanul Pablo Cuevas, scor  6-4, 6-4 (82 min.). Turneul de dublu a fost câștigat de perechea franceză Nicolas Mahut / Edouard Roger-Vasselin (nr. 5), care a învins perechea Lukasz Kubot / Marcelo Melo (Polonia /Brazilia, nr. 4).

 

Și acum, Roma!

Sezonul pe zgură continuă în această săptămână cu un nou turneu Premier 5 (la feminin), respectiv Masters 1000 (la masculin), cel de la Roma. La “Foro Italico” am avut o singură jucătoare în calificări, Sorana Cîrstea (83 WTA), a decepționat fiind învinsă în primul tur de chinezoaica Wang Qiang (53), scor 4-6, 2-6 după 72 de minute. Pe tabloul principal la Roma se află trei jucătoare române. Simona Halep, cap de serie nr. 6, va juca direct în turul secund cu învingătoarea meciului dintre germana Laura Siegemund și japoneza Naomi Osaka. Irina Begu va juca în manșa inaugurală cu letona Anastasija Sevastova, iar Monica Niculescu cu olandeza Kiki Bertens.Simona Halep s-ar putea întâlni cu turul III cu Irina Begu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.