Sport

La dublu ne merge bine

Ziarul de Vrancea
19 iul 2018 691 vizualizări

3,5 cupluri românești sunt calificate în sferturi turneul de tenis de la București, iar două au ajuns deja în semifinale

Deși BRD Bucharest Open se joacă în capitala României și nu în cețoasa Anglie, ploaia și-a făcut de cap în ziua de ieri, astfel încât multe partide au fost întrerupte sau amânate, iar, la ora când scriem acest comentariu, mai erau de disputat jocurile Sorana Cîrstea – Maryna Zanevska (Belgia) și Vera Zvonareva (Rusia) – Ons Jabeur (Tunisia). Principala favorită a turneului, jucătoarea letonă Anastasija Sevastova (22 WTA), s-a calificat în ultimul joc de miercuri, pentru sferturile de finală, după ce a învins-o pe olandeza Arantxa Rus (111) cu 6-1, 7-5. Ieri, în primul meci al zilei din optimi, germana Laura Siegemund a depășit-o cu 6-4, 3-6, 6-2 pe jucătoarea slovacă Anna Schmiedlova.

În turneul de dublu, sunt calificate în sferturile de finală trei cupluri în întregime românești: Mihaela Buzărnescu / Raluca Olaru, Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse și Irina Begu / Andreea Mitu. Cel de-al patrulea cuplu calificat este format din Irina Bara și germana Nicola Geuer. Singurul meci încheiat din cadrul turneului înaintea începerii ploii a fost cel în care Mihaela și Raluca au învins cu 6-2, 6-4 perechea Georgina Garcia / Cornelia Lister (Spania / Suedia) și s-a calificat în semifinale. În continuare, o altă pereche românească, Irina Begu / Andreea Mitu, a intrat în semifinale, după ce a învins cu scorul de 7-5, 6-2 cuplul Lidzia Marozava / Arantxa Rus (Belarus / Olanda). Begu și Mitu vor juca în semifinale cu învingătoarea partidei dintre echipele Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse și Monique Adamczak / Jessica Moore (Australia). Irina Bara și Nicole Geuer trebuiau să joace ieri cu perechea Danka Kovinic / Maryna Zanevska (Muntenegru / Belgia), partida fiind reprogramată astăzi. Învingătoarele se vor confrunta în semifinale cu cuplul Buzărnescu / Olaru.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.