Sport

Kerber s-a dus, urmează Muguruza

Ziarul de Vrancea
6 iun 2018 275 vizualizări

Simona Halep a pornit greoi meciul cu jucătoarea germană,  însă a încheiat en fanfare și s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros în care o va întâlni pe Garbiñe Muguruza, o jucătoare care are palmares favorabil în fața Simonei * singurul meci pe zgură dintre cele două s-a terminat cu victoria româncei * Garbiñe i-a scos tenisul din cap Mariei Șarapova

Simona Halep a mai trecut un hop important în drumul spre trofeul de la Roland Garros, învingând-o după un meci de două ore și zece minute, pe germana Angelique Kerber (12 WTA), scor 6-7, 6-3, 6-2. Simona Halep și Angelique Kerber au disputat, pe arena “Suzanne Lenglen”, unul dintre cele mai frumoase meciuri ale turneului feminin la actuala ediție a turneului. Deși a fost condusă cu 0-4, în primul set, Halep nu a lăsat niciun moment impresia că are de gând să se predea, cum a făcut-o în unele partide, chiar recent. Dimpotrivă, românca a fost încrezătoare, lucidă și inteligentă, și-a corectat ce nu mergea în jocul ei și s-a impus în fața rivalei, mult mai clar decât a făcut-o la începutul anului, la Australian Open.  Trădată de rever, mai ales de cel în lung de linie și prea grăbită să încheie punctele, Simona a intrat greu în meci. Kerber a etalat aceeași combinație devensivă-contraatac, cu acoperire aproape perfectă a terenului, cu oscilația ei obșinuită de-a lungul liniei de fund a terenului, dar punctele i-au intrat pe tabelă mai ales din partea cealaltă a fielului. Cu peste 10 greșeli în primele patru game-uri, scorul nu putea fi altfel. Pe cât de ușor s-a distanțat Kerber la 4-0, cu primul break în startul meciului, pe atât de greu și-a construit revenirea Simona. Ea a echilibrat jocul. și la început și pe parcurs, sportiva care și-a asumat riscuri a fost românca, dar jocul ei a devenit eficient când a corectat precizia loviturilor și nu s-a mai grăbit.  Simona  s-a apropiat mai întâi la 3-4, apoi a egalat la cinci. Germana nu a reușit să închidă setul nici când a servit a doua oară, la 6-5, astfel că ele au ajuns în tie-break. Din nefericire, Halep a rispit iar punctele și a pierdut cu 2-7, după aproape o oră de joc. Dar nu a fost în zadar, pentru că Halep a căpătat încredere din creșterea nivelului evoluției ei și a strecurat nesiguranța în jocul lui Angie. Halep a făcut break în primul joc al setului secund și a venit rândul jucătoarei germane să caute recuperarea terenului pierdut, să riște mai mult loviturile decisive și în același timp să greșească mai mult. Deși sportiva din Constanța s-a mai jucat cu niște mingi de break, pe care le-a irosit cu seninătate, ea a controlat autoritar setul și l-a închis așa cum l-a început, cu break, scor 6-3. Jocul nemțoaicei s-a stins treptat, astfel că Simona și-a continuat evoluția dominantă pe teren. Ea a reușit break-ul în decisiv în jocul al doilea, dar nu l-a consolidat cu serviciul, iar Kerber s-a apropiat la 1-2. Cu un rebreak, românca a pus distanța de două  jocuri la locul ei, apoi a mărit-o treptat și, cu un nou break, a închis meciul, scor 6-2, după două ore și apropae 15 minute. “"Mereu au fost meciuri grele cu ea, dar după primul set am rămas puternică și nu am renunțat. Am greșit mult la început, am încercat sa fac prea mult, dar apoi am găsit ritmul. Am jucat de câteva ori împotriva ei și știam că este dificil pentru că returnează orice minge și fiecare punct este foarte lung. Nu sunt neapărat obișnuită cu asta, pentru că tenisul de azi este diferit, dar de fiecare dată când joc împotriva ei dau tot ce am mai bun și sunt foarte fericită că am reușit să fac asta și în meciul de azi. Am fost prea agresivă la început și nu mi-a ieșit jocul pentru că ea dă mingi foarte joase și sunt dificil de returnat, dar apoi am schimba tactica și am reușit să câștig", a mai spus Simona.

În semifinală, a șasea din carieră la un Grand Slam, a treia la Roland Garros, Simona Halep va juca împotriva spaniolei Garbiñe Muguruza, locul 3 WTA, atât pentru calificarea în ultimul act al turneului, cât și pentru locul I WTA. Jucătoarea care se va impune în această întâlnire va fi, luni, numărul 1 mondial. Garbiñe a învins-o într-un meci fără istoric pe Maria Șarapova, scor 6-2, 6-1, în 73 de minute. Șarapova a fost condusă cu 0-4 în primul set, în care a obținut singurele game-uri pe serviciu. În setul al doilea, Mașa a început cu break, dar cu atâta a rămas.

Până în prezent, Halep și Muguruza s-au întâlnit de patru ori, iar spaniola conduce cu 3-1. Însă toate victoriile ei sunt pe hard, în timp ce succesul Simonei Halep este pe zgură, în optimi, la Stuttgart, în 2015, scor 3-6, 6-1, 6-3. În cealaltă semifinală vor evolua americancele Sloane Stephens (10 WTA) și Madison Keys (13 WTA). Ele s-au întâlnit și în finala ultimei ediții a US Open, când Stephens s-a impus cu 6-3, 6-0.

Semifinala ar trebui să se dispute astăzi, însă, la ora scrierii acestui articol, programul este incert din cauza sferturilor masculine, afectate de ploaie. Meciurile Nadal – Schwartzman și Cilic – Del Potro au fost întrerupte de două ori: primul la 6-4, 3-5 pentru Schwartzmann, al doilea la 5-5 în tie-break-ul primului set. Reamintim că în prima semifinală se vor întâlni austriacul Dominic Thiem și surprinzătorul italian Marco Cecchinato.

 

Se apropie Bucharest Open

Sportivele Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan au fost acceptate direct pe tabloul principal al turneului BRD Bucharest Open, a anunțat, miercuri, Federația Română de Tenis. "Cu excepția Simonei Halep, cele mai bune și mai în formă jucătoare ale momentului din România sunt pe tabloul principal. Le avem la București pe dubla campioană de anul trecut, Irina Begu, dar și pe Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan, componente de bază ale echipei de Fed Cup a României, ceea ce mă face să declar, cu convingere, că această ediție aniversară, este cea de-a cincea, va fi una foarte puternică și foarte atractivă. Tot turneul, de fapt, se anunță puternic și echilibrat, pentru că pe tablou le mai avem pe Sevastova, jucatoare de Top 20, pe Suarez și Errani, amble foste jucătoare de Top 10 WTA, precum și pe fosta câștigătoare a turneului nostru, Anna Schmiedlova”, a declarat președintele turneului, Dumitru Hărădău. El a mai precizat că nu este exclus ca și Simona Halep să fie prezentă la competiție. “Să nu excludem posibilitatea de a o avea pe teren chiar și pe Simona Halep, de două ori campioană la BRD Bucharest Open, care poate primi, dacă solicită, și noi ne dorim mult ca ea să joace aici, unul dintre cele două wild-card-uri WTA", a adăugat el. La competiția din Capitală mai sunt acceptate pe tabloul principal, între altele, letona Anastasija Sevastova, spaniola Carla Suarez, germana Laura Siegemund, croata Petra Martic, estona Kaia Kanepi, slovena Polona Hercog și  Pauline Parmenier din Franța. Turneul BRD Bucharest Open se va disputa în perioada 16-22 iulie

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.