Sport

Irina rămâne în penumbră

Ziarul de Vrancea
14 aug 2018 524 vizualizări

Begu nu reușește să iasă din pasa neagră: a fost învinsă de australianca Ajla Tomljanovic, care va juca în turul II la Cincinnati cu Simona Halep * Makarova s-a revanșat în fața Anei Bogdan

Irina Begu (55 WTA) a fost eliminată din primul tur al turneului WTA de la Cincinnati. Românca a pierdut în trei seturi, 6-4, 3-6, 3-6, partida cu Ajla Tomljanovic (Australia, 58 WTA) și a ratat șansa unui duel 100% românesc cu Simona Halep, în turul al doilea. Irina a câștigat ultimul meci în turul al doilea de la Roland Garros, iar presiunea începe să se simtă din ce în ce mai tare pentru eleva lui Adrian Cruciat. După cinci înfrângeri consecutive în care a câștigat un singur set, românca a sperat că va da restartul așteptat pe cimentul de la Cincinnati, dar s-a ales cu o nouă înfrângere dureroasă. După un start dezastruos, 0-4 în primul set, Begu a câștigat șapte game-uri consecutive și a ajuns la 6-4, 1-0 cu break, dar filmul s-a rupt imediat. Tomljanovic a redus numărul greșelilor neforțate, a câștigat setul al doilea cu 6-3, iar în decisiv a avut mai multă energie și a trecut prima linia de finiș. A fost 3-6, 6-3, 6-3, pentru jucătoarea din Australia, după două ore și trei minute de joc, iar victoria îi aduce australiencei un duel de gală în turul al doilea, cu Simona Halep, în ceea ce va fi primul meci direct după opt ani. în 2010, la singura înfruntare, Halep s-a impus în Fed Cup, după o partidă dramatică, scor 6-7, 6-1, 7-6. Aseară, rusoaica Ekaterina Makarova a învins-o pe Ana Bogdan cu 6-3, 6-2 luându-și revanșa după înfrângerea suferită la Washington.

Serena Williams a revenit la Cincinnati după cea mai dură înfrângere a carierei, 1-6, 0-6 cu Johanna Konta.  În turul I al turneului din Ohio, fostul lider mondial a învins-o pe australianca  Daria Gavrilova cu 6-1, 6-2. Serena a avut nevoie doar de 65 de minute pentru a închide jocul și va avea un duel de foc în turul II cu Petra Kvitova. ”M-am simțit destul de bine acum. Dar nu este niciodată ușor, indiferent ce spune scorul. Cu siguranță m-am simțit mai relaxată după primul break, dar a fost doar începutul meciului”, a declarat Serena Williams, care nu va avea zi de pauză înaintea partidei cu Petra Kvitova. Serena este dublă campioană la Cincinnati. Deja în primul tur al turneului au fost eliminate două favorite. Letona Jelena Ostapenko (nr. 11) a pierdut un meci pe care îl avea în mână, cu jucătoarea franceză Alizé Cornet (33 WTA). Ostapenko a început puternic partida, a câștigat primul set cu 6-1, dar în setul secund au început problemele. A strâns din dinți și a recuperat două break-uri făcute de Alizé, nu însă și pe cel de-al treilea. În setul decisiv, baltica a căzut total. Scor final, 1-6, 7-5, 6-0 pentru Alizé. Nemțoaica Julia Görges, nr. 10 mondial, a abandonat în partida cu jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, în momentul în care “Kiki” conducea cu 6-4, 3-2. Alte rezultate înregistrate în turul I la Cincinnati: Annett Kontaveit (Estonia) – Barbora Strycova (Cehia) 6-3, 6-0; Viktoria Azarenka (Belarus) – Carla Suarez (Spania) 6-7, 6-2, 6-4; Lesia Țurenko (Ucraina) – Danielle Collins (SUA) 6-0, 6-2; Svetlana Kuznețova (Rusia) – Stefanie Vögele (Elveția) 6-4, 2-6, 7-6; Viktoria Kuzmova (Slovacia) – Aliaksandra Sasnovici (Belarus) 6-0, 4-6, 6-1; Madison Keys (SUA) –Bethanie Sands (SUA) 3-6, 7-6, 6-4; Arîna Sabalenka (Belarus) – Johanna Konta (Marea Britanie) 4-6, 6-3, 6-4; Rebecca Peterson (Suedia) – Katerina Siniakova (Cehia) 2-6, 6-4, 6-1; Tatjana Maria (Germania) – Allie Kiik (SUA) 5-7, 6-3, 6-3; Ashleigh Barty (SUA) – Marketa Voudrouskova (Cehia) 6-3, 7-5; Elise Mertens (Belgia) – Magdalena Rybarikova (Slovacia) 6-4, 6-2; Maria Sakkari (Grecia) – Naomi Osaka (Japonia) 6-3, 7-6.

La dublu, Raluca Olaru și rusoaica Vera Zvonareva s-au calificat în turul II, după victoria în fața cuplului Vania King/Katarina Srebotnik (SUA/Slovenia), scor 6-3, 4-6, 10-3, într-o oră și jumătate, dar pentru ele urmează un meci foarte greu cu perechea favorită nr. 1, Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova.(Cehia).

Turneul de la Cincinnati face parte din categoria Premier 5 și este dotat cu premii totale de 2.874.299 $. Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Garbiñe Muguruza, scor 1-6, 0-6.

* În turneul masculin din seria Masters 1000, cu 6.335.970 $ premii totale, Novak Djokovic (10 ATP) și Stanislas Wawrinka (151) au debutat cu succes. “Nole” a câștigat cu 6-4, 7-6 în fața tenacelui american Steve Johnson (scor, 6-4, 7-6) iar “Stan” a răpus îndărătnicia argentinianului Diego Schwartzman în trei seturi,  6-2, 4-6, 6-3. Ajuns pe locul 375 mondial, britanicul Andy Murray a fost eliminat, scor 1-6, 6-1, 4-6 de către francezul Lucas Pouille (nr. 16). Alte rezultate: Kyle Edmund (Marea Britanie)- Mackenzie McDonald (SUA) 6-3, 6-2; Pablo Carreño (Spania) – Richard Gasquet (Franța) 6-3, 2-6, 6-3; Peter Gojowczyk (Germania) – Joao Sousa (Portugalia) 2-6, 6-4, 7-5; Kei Nishikori (Japonia) – Andrei Rublev (Rusia) 7-5, 6-3; Denis Shapovalov (Canada) – Frances Tiafoe (SUA) 7-6, 3-6, 7-5; Leonardo Mayer (Argentina) – Michael Mmoh (Marea Britanie) 6-4, 1-6, 6-4; Bradley Klahn (SUA) – Maximilian Marterer (Germania) 7-6, 6-4; Benoît Paire (Franța) – David Ferrer (Spania) 6-2, 6-2; Sam Querrey (SUA) – John Isner (SUA) 6-4, 6-7, 7-6; Jérémy Chardy (Franța) – Fernando Verdasco (Spania) 6-1, 6-2; Milos Raonic (Canada) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 6-3.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.