Sport

Irina Begu, calificare cu repetiție

Ziarul de Vrancea
4 apr 2018 1179 vizualizări

Ea a ajuns pentru a patra oară în optimile turneului de la Charleston, unde o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina * Ana Bogdan are avantaj la întreruperea meciului cu Sara Torribes de la Monterrey

Dintre cele două jucătoare care au jucat în turul II al turneului pe zgură de la Charleston, s-a calificat în optimi doar Irina Begu (38 WTA), care a învins-o cu 6-4, 6-2, într-o  oră și jumătate, pe jucătoarea americană Claire Liu (202 WTA). Bucureșteanca și-a creat numeroase șanse de break, 12 la număr, reușind să fructifice patru dintre acestea. Liu a fost prea puțin periculoasă la retur: a avut numai patru ocazii, luându-i serviciul Irinei o singură dată. Irina Begu e în optimi la Charleston pentru al patrulea an consecutiv. Și acum Irina are o adversară foarte puternică în sferturi, rusoaica Daria Kasatkina (12 WTA).

Mihaela Buzărnescu putea fi a doua reprezentantă a României care merge în optimi, dar a cedat dramatic în fața unei adversare solide cu experiență, italianca Sara Errani (95).  “Miki” a câștigat primul set cu 6-3, a condus cu 6-5 în cel de-al doilea, dar n-a reușit game-ul izbăvitor. S-a mers în tie-break, acolo unde s-a văzut experiența finalistei de la Roland Garros 2012 (scor, 7-5).. După ce a egalat greu la seturi, Sara a intrat în control, câștigând clar setul decisiv cu 6-2. Buzărnescu nu vine însă acasă, ci rămâne la Charleston pentru proba de dublu - s-a calificat în sferturile de finală alături de Heather Watson. Perechea româno-britanică le-a învins cu 3-6, 6-3, 10-8 pe Misaki Doi (Japonia) și Cristina McHale (SUA). Urmează meciul cu Raquel Atawo/Anna Lenna Grönefeld (SUA/Germania).

În seara de ieri, la Charleston s-au înregistrat trei surprize: britanica Johanna Konta (22 WTA) a fost învinsă cu 3-6, 4-6 de sportiva maghiară de 19 ani, Fanny Stollar (219 WTA), după un meci de o oră și 18 minute. Nici Petra Kvitova (10 WTA) nu se mai arată a fi în formă ea fiind învinsă după ce a câștigat primul set cu 6-1 în fața conaționalei sale Kristyna Pliskova (77 WTA), care s-a impus în următoarele acte cu 6-1, 6-3, într-un meci care a durat o oră și 18 minute. În fine, australianca Daria Gavrilova (24 WTA)  a pierdutv cu 2-6, 6-2, 3-6, în fața jucătoarei italiene Camila Giorgi (64), după ceva mai mult de două ore de joc, în aceeași fază a competiției.

Alte rezultate de la Charleston, turul II: Bernarda Pera (SUA) – Daiana Iastremska (Ucraina) 7-6, 1-6, 6-4; Naomi Osaka (Japonia) – Laura Siegemund (Germania) 6-3, 7-6; Kiki Bertens (Olanda) – Aleksandra Krunic (Serbia) 6-4, 6-2; Anastassija Sevastova (Letonia) – Caroline Dolehide (SUA) 7-5, 6-7, 6-1; Ashleigh Barty (Australia), Tatjana Maria (Germania) 4-6, 6-3, 6-2; Elena Vesnina (Rusia) – Taylor Townsend (SUA) 6-4, 6-1; Madison Keys (SUA) - Lara Arruabarrena (Spania) 6-1, 3-6, 6-3;

În turneul de la Monterrey (Mexic), românca Ana Bogdan (90 WTA) este foarte aproape de calificarea în optimi. Ea conducea cu 6-2, 4-3 în fața spaniolei Sara Torribes, dar meciul s-a întrerupt din cauza ploii, într-un moment propice, după ce Ana a întors scorul de la 1-3 și urma la serviciu. Partida s-a reluat în noaptea trecută.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.