Sport

Începe sezonul american

Ziarul de Vrancea
30 iul 2017 618 vizualizări
Sloane Stephens, primul obstacol din calea Simonei Halep
Sloane Stephens, primul obstacol din calea Simonei Halep

După Wimbledon, tenisul se mută pe terenurile de ciment din SUA pentru sezonul hard de vară * Simona Halep este prim-favorită la Washington și va debuta cu americanca Sloane Stephens * Horia Tecău și Marius Copil vor juca și ei în capitala SUA

După o săptămână în care reprezentanții tenisului românesc au avut prestații deosebit de palide, urmează alta în care se poate spera a se auzi lucruri mult mai bune și asta pentru că începe sezonul de vară pe hard din SUA, care culminează cu ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.

Simona Halep este principala favorită a turneului WTA de la Washington, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, care va avea loc începând de astăzi. În primul tur, ea o va înfrunta pe americanca Sloane Stephens (24 ani, 926 WTA). Halep conduce cu 3-2 în meciurile directe, obținând ultimele două victorii.  Sloane Stephens, fost numărul 11 mondial în 2013, a jucat anul acesta un singur meci la simplu, pierzând în runda inaugurală la Wimbledon în fața compatrioatei sale Alison Riske.  Monica Niculescu (57 WTA), a șasea favorită, va juca în primul tur cu japoneza Nao Hibino (92), aceasta fiind prima lor confruntare. Patricia Țig (23 ani, 136 WTA) se află și ea pe tabloul principal de simplu și va înfrunta o adversară venită din calificări.

La Washington este și un turneu ATP, mult mai puternic, dotat cu premii în valoare totală de 1.750.080 dolari, un turneu care aduce la start trei jucători din Top 10, Dominic Thiem, Kei Nishikori și Milos Raonic. La acest turneu vor participa doi români, Marius Copil (86) și, la dublu, Horia Tecău. Copil va juca în primul tur cu un adversar venit din calificări. Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer vor evolua în primul tur contra perechii bulgaro-franceze Grigor Dimitrov/Lucas Pouille. Tecău și Rojer au câștigat în 2014 titlul în capitala federală americană.

Mergea renunță la marile turnee

Din păcate, Florin Mergea (42) a anunțat că încet-încet va pune capăt carierei la înalt nivel, din cauza accidentărilor și a “semnalelor transmise de corpul său”. Mergea, care a făcut cuplu în ultima vreme cu pakistanezul Aisam Qureshi, spune că va face cuplu cu un jucător român mai puțin cunoscut, Adrian Barbu. Acesta era un jucător de perspectivă, dar a fost nevoit să renunțe la tenis în 2006. Barbu ocupă acum poziția 824 în clasamentul mondial și, din acest motiv, noul cuplu nu va putea intra pe tablourile turneelor importante. “Ce mă  împiedică  pe mine să  joc din nou turnee futures sau challangeruri și să-i spun ce am văzut și învățat în ultimii cinci ani? Ce ar ieși de aici? O perioadă  foarte bună  de antrenamente chiar în competiții și un clasament în creștere pentru Adrian Barbu, care ne va da șanse de participa la turneele mari de anul viitor", a precizat Mergea.

În vârstă de 32 de ani, Florin Mergea are șapte titluri ATP la dublu în palmares cu Olivier Marach, Lukas Rosol, Marin Draganja, Rohan Bopanna, Aisam-Ul-Haq Qureshi și Horia Tecău. El este vicecampion olimpic la Rio, alături de Horia Tecău.

Finalele din turneele săptămânii

Hamburg (ATP): Leonardo Mayer (Argentina) – Florian Mayer (Germania) 6-4, 4-6, 6-3. Leonardo Mayer a fost învins în ultimul tur al calificărilor de un jucător de pe poziția 923 în ierarhia mondială, dar a beneficiat de retragerea slovacului Martin Klizan intrând pe tablou ca lucky loser. Pentru prima dată în istoria ATP, un jucător ajuns pe tabloul principal din postura de lucky loser câștigă două săptămâni la rând un turneu. Săptămâna trecută, rusul Sndrei Rublev a câștigat turneul de la Umag din aceeași poziție.

Gstaad (ATP): Fabio Fognini (Italia) – Yannick Hanfmann (Germania) 6-4, 7-5.

Nanchang (WTA): Peng Shuai (China) – Nao Hibino (Japonia) 6-3, 6-2.Pe tabloul de la Nanchang au evoluat doar cinci jucătoare din Europa. Peng a mai câștigat la Nanchang în urmă cu trei ani și la Tianjin, în octombrie.

Bastad (WTA): Katerina Siniakova (Cehia) – Caroline Wozniacki (Danemarca) 6-3, 6-4.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.