Sport

Handbaliștii focșăneni se întorc cu un punct prețios de la București. CSM București-CSM Focșani 2007: 24-24 (13-10)

Ziarul de Vrancea
22 sep 2019 1722 vizualizări
Foto: arhiva ZdV credit foto-Handbalmania.ro
Foto: arhiva ZdV credit foto-Handbalmania.ro

Handbaliștii focșăneni se întorc cu un punct prețios din deplasarea de la București. Duminică, 22 septembrie 2019, a avut loc meciul CSM Focșani 2007 - CSM București, în etapa a IV-a Ligii Zimbrilor.

După ce au fost conduși la pauză cu trei goluri (CSM București-CSM Focșani 2007 scor 13-10 la pauză), handbaliștii focșăneni au revenit spectaculos în repriza a II-a, fiind chiar la câteva secunde de victorie. Punctul forte în partea a doua a jocului, care a fost televizat la TVR 1 și TVR-HD, l-a constituit apărarea.

Cu jucătorii Ragea și Popovici utilizați doar în această fază, apărarea CSM Focșani 2007 a pus serioase probleme bucureștenilor. Dar și jocul inteligent în atac al lui Sladic, Rață, Mocanu, Miroiu și Țuțu a făcut ca și după această a IV-a etapă a Ligii Naționale Masculine de Handbal (LNMH), echipa CSM Focșani 2007 să rămână neînvinsă în actuala ediție de campionat 2019/2020.

Vom reveni cu amănunte 

Citiți și:Handbal, Liga Națională-Focșănenii au făcut spectacol în Sala Rapid!

CSM București – CSM Focșani 2007 24-24 (13-10)

Formația CSM Focșani 2007: Marocico, Cloșcă – Ragea, Popovici, Mocanu – 5 goluri, Sladic - 3, Rață - 3, Marijanac - 1, Pătru - 2, Eros, Miroiu - 6, Țuțu - , Hrimiuc - 1, Gramatic, Cozorici, Nuțu.

CSM Focșani 2007 a fost la zece secunde de victorie în meciul jucat astăzi, cu CSM București în sala Rapid, din Capitală. A fost o partidă în care oaspeții - împreună cu gazdele, au făcut spectacol de zile mari. Într-un final dramatic, bucuretenii au egalat la ultimul atac al întâlnirii.

La nivelul prestației echipei a fost și cea a galeriei focșănene!

Text informații :CSM Focșani 2007 oficial

Citiți și:Potaissa Turda a pierdut la scor la Călăraşi, iar CSM Focşani a plecat cu punct de la CSM Bucureşti. Patru echipe au rămas neînvinse în Liga Naţională de handbal masculin după patru etape​

Dunărea Călăraşi a învins Potaissa Turda cu 30-21 în ultimul meci al etapei a 4-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Surpriza rundei a fost produsă de CSM Focşani, care a plecat neînvinsă de pe terenul echipei CSM Bucureşti (scor 24-24).

La începutul acestei runde, nu mai puţin de şase echipe erau fără înfrângere. Sita a cernut, iar la final au mai rămas patru formaţii care nu au simţit gustul eşecului. Lider după 3 runde, Potaissa Turda a cedat clar la Călăraşi, în faţa unei echipe Dunărea care a avut de luat o revanşă, scor 30-21. Încă de la pauză, gazdele aveau deja opt goluri, 18-10, diferenţa fiind mărită în partea secundă şi la 11 goluri (29-18). După prima înfrângere a sezonului, Potaissa a ajuns de pe locul 1 pe 6.

Primul eşec l-a înregistrat şi CSM Bacău, după 26-28 cu Steaua pe teren propriu. În schimb, trupa lui Sandu Iacob a rămas între cele patru formaţii fără înfrângere, alături de Dinamo (28-26 la Poli Timişoara), Minaur Baia Mare (26-22 la Reşiţa) şi CSM Focşani, care a terminat la egalitate la CSM Bucureşti (24-24). Vrâncenii au făcut o repriză secundă la superlativ, când au revenit de la 10-15. CSM Focşani putea să şi câştige meciul, dar gazdele au egalat la ultima fază.

Tot în etapa a 4-a, CSM Vaslui a câştigat la Buzău cu 26-22, iar HCDS Constanţa şi-a trecut în cont primul succes al sezonului, 35-23 cu CSM Făgăraş.

La vârf, Dinamo a acumulat 12 puncte, fiind urmată de Focşani,  Minaur şi Steaua, toate cu câte 10 puncte.

Text informații:prosport.ro

Citiți și:Ce a fost duminică în Liga Zimbrilor la București, Reșița și Călărași​

Etapa a patra a Ligii Zimbrilor a programat duminică ultimele trei partide, la București, Reșița și Călărași. În capitală, CSM București a obținut un egal in extremis în fața CSM-ului din Focșani, vrâncenii fiind la câteva secunde de o mare victorie. Minaur Baia Mare a obținut o victorie clară la Reșița, în timp ce Dunărea Călărași s-a impus categoric acasă în fața Potaissei Turda.

CSM BUCUREȘTI – CSM FOCȘANI 24-24 (13-10) Arbitri: Octavian Fînață / Ștefan Hendrea

București: Krupa, Merlă – Georgievski 7, Rotaru 4, Criciotoiu 3, Ramba 3, Esteki 2, Teixeira 1, Fotache 1, Onyejekwe 1, Bizău 1, Mănescu 1, Becheru, Caba, Nica, Dedu. Antrenor: Daniel Anca.

Focșani: Marocico, Cloșcă – Miroiu 6, Rață 4, Mocanu 4, Sladic 3, Pătru 2, Țuțu 2, Popovici 1, Hrimiuc 1, Marijanac 1, Ragea, Eros, Nuțu. Antrenor: Dalibor Cutura.

CSM REȘIȚA – MINAUR BAIA MARE 22-26 (7-18) Arbitri: Bogdan Ciobea / Bogdan Dordea

Reșița: Simulescu, Vuiță – Belchite 6, Bahan 5, Mledenciu 3, Santeiu 2, Ignat 2, Dediu 1, Starchenko 1, Daia 1, Țiu 1, Rohozneanu, Vulpe, Heimbach, Boriceanu, Bărbuș. Antrenor: Ilie Vaidasigan.

Baia Mare: Ciobanu, Țenghea – Kotrc 6, Csepreghi 5, Brajovic 3, Căbuț 3, Buzle 3, Mureșan 2, Botea 1, Haiduc 1, Cristescu 1, Bera 1, Nagy, Coric, Bușecan, Vojvodic. Antrenor: Stephane Plantin.

DUNĂREA CĂLĂRAȘI – POTAISSA TURDA 30-21 (18-10) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu

Călărași: Șelaru, V. Rusu – Hanțaru 8, Zacaciurin 4, Dumitriu 4, G. Bujor 4, Vartic 3, M. Bujor 3, Vujadinovic 3, Broască 1, Dospinescu, Soare, Panait, Sandu, Costea. Antrenor: Serhyi Bebeshko.

Turda: Irimuș, Szopka, Fleșer – Thalmaier 4, Lazăr 4, Șandru 3, Pavel 2, Terzic 2, Ghiță 2, Laslo 2, Pințoiu 1, Totoi 1, Cîntec, Ghivil, Pop, Iancu. Antrenor: Horațiu Gal.

Clasamentul Ligii Naționale Masculine de Handbal(LNMH),după patru etape ale turului sezonului 2019/2020

Text informații:handbalmania.ro

Foto:Handbaliștii focșăneni la încălzirea de dinaintea meciului cu CSM București de duminică 21 septembrie 2019, din sala Rapid-Foto:Cătălin Vlădescu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.