Sport

Handbal-Liga Națională. „Familia de la sală”

Cătălin VLĂDESCU
22 apr 2018 2147 vizualizări

Băieții noștri au pornit ca din pușcă Play-out-ul, cu o victorie convingătoare la Făgăraș, în etapa trecută. A fost a treia victorie, din tot atâtea posibile, pe care jucătorii noștri o obțin în cetatea Făgărașului. Ne așteaptă încă cinci partide de foc, adevărate finale, în acest foarte, foarte scurt minicampionat, la capătul căruia, iubitorii de handbal din Focșani speră să-și vadă favoriții, tot în Liga Națională, fără a mai trece pe la turneul de baraj de la Călărași.

Un pas uriaș spre acest deziderat va trebui făcut luni, 23 aprilie, în Polivalentă, în fața unui adversar de tradiție pentru alb-albaștri. CSU Suceava vine la Focșani în postură de principală contracandidată la unul ditre primele două poziții ale clasamentului. O victorie a jucătorilor conduși de profesorul Viorel Ciubotaru ar însemna enorm și ar pune între noi și suceveni, în clasament, 3 puncte uriașe, nu imposibil, dar destul de greu de recuperat. Scriu aceste rânduri în ajunul partidei la care fac referire, dar sunt convins că toate gândurile suporterilor noștri deja sunt îndreptate spre marele meci. În presa suceveană, antrenorul Adi Chirut, nu și-a ascuns temerile referitoare la atmosfera infernală din Polivalentă noastră. Așa este, la Focșani oamenii din tribune au devenit de multă vreme al 8-lea jucător. O imensă inimă, alb-albastră care pulsează la unison. Sunt convins că și mâine va fi la fel! Da, sucevenii au de ce să se teamă! De băieții noștri în teren pe de o parte, de suporterii din tribune pe de altă parte! În sezonul regular ne-am împărțit punctele cu universitarii, la capătul unor meciuri pe care le-am condus, dar pe care le-am terminat în pierdere de turație. Știm, nu-i așa, cu toții, că luni va fi o altă poveste, un alt meci și un alt deznodământ. Unul favorabil nouă. Valoarea băieților noștri, dorința, puterea, forma arătată și nu în ultimul rând suporterii din Polivalentă, ne dau dreptul să credem în victorie! Suceveni, vă așteptăm la Focșani să vă arătăm ce înseamnă în viziunea noatră, „familia de la sala”! (Cătălin Vlădescu)

Citiți și:O victorie ne păstrează intacte şansele de menţinere în liga naţională;

Declarația antrenorului echipei de handbal CSU Suceava, înaintea meciului de la Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.