Sport

Hamilton, la un pas de legendă

Ziarul de Vrancea
3 nov 2019 879 vizualizări

Clasat al doilea la Austin, pilotul britanic a ajuns la al șaselea trofeu mondial în Formula 1 *legendarul Michael Schumacher a câștigat cu unul mai mult

Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câștigat al șaselea titlu de campion mondial în Formula 1, al treilea consecutiv, după ce a ocupat locul al doilea în Marele Premiu al SUA, desfășurat, duminică, pe circuitul de la Austin. Cursa a fost câștigată de coechipierul său, Valtteri Bottas, plecat din pole position, iar al treilea a fost olandezul Max Verstappen (Red Bull), al treilea și la start. Hamilton, 34 de ani, a câștigat primul său trofeu mondial în 2008, când pilota pentru McLaren-Mercedes, apoi în 2014, 2015, 2017, 2018 și 2019, ultimele cinci pentru Mercedes. Doar germanul Michael Schumacher are mai multe titluri de campion ca el, șapte. Britanicul a fost aproape de a câștiga la Austin, după ce a plecat de pe locul V al grilei. Cu o strategie cu o singură oprire, Hamilton a condus mare parte din cursă, fiind întrecut de Bottas (două intrări la standuri), cu cinci tururi înaintea finalului. Verstappen, tot cu două opriri, a fost și el aproape să-l întreacă pe Lewis Hamilton, dar nu a reușit.

Charles Leclerc (Monaco) a fost singurul pilot Ferrari care a încheiat cursa americană, pe locul IV, pentru că germanul Sebastian Vettel, coechipierul lui, plecat de pe locul al doilea al grilei, a abandonat în turul 8/56, din cauza cedării unei suspensii. Alexander Albon (Thailanda) de la Red Bull a trecut linia de sosire al cincilea, înaintea australianului Daniel Ricciardo (Renault), clasat al șaselea.Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine britanicul Lando Norris (McLaren-Rénault), spaniolul Carlos Sainz (McLaren-Rénault), germanul Niko Hulkenberg (Renault) și rusul Danil Kviat (Toro Rosso). Kviat a pierdut însă locul X, lamasa verde, el fiind penalizat cu cinci secunde și a pierdut două locuri pentru un acroșaj cu mexicanul Sergio Perez (Racing Point), care a trecut pe această poziție.

Cu două etape înaintea finalului sezonului, Lewis Hamilton are 381 de puncte (zece victorii în 2019 și alte șase clasări pe podium, în 19 etape), fiind urmat de Bottas, cu 314 puncte, și de Leclerc, cu 249 de puncte. Sextuplul campion mondial are 248 de starturi în F1, câștigând 83 de grand prix-uri și fiind de 150 de ori pe podium.

Următoarea etapă, penultima, Marele Premiu al Braziliei, va avea loc, la 17 noiembrie, la Sao Paulo. Sezonul se va încheia la Abu Dhabi, la 1 decembrie.Hamilton a precizat că nu a fost niciodată interesat să-l egaleze pe campionul german Michael Schumacher: „Când aveam șase sau șapte ani, tatăl meu mi-a spus să nu abandonez niciodată. Ăsta e un cuvânt lege în familia noastră! Mereu am spus că recordul lui Michael Schumacher nu este obiectivul meu. Nu mă ghidez după recorduri și astfel de lucruri. Mereu m-am gândit că sunt prea departe și acum, chiar dacă este aproape, tot departe mi se pare”, a declarat Hamilton.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.