Sport

Hagi l-a adus pe Rivaldinho

Ziarul de Vrancea
14 ian 2019 270 vizualizări

Brazilianul fost la Dinamo va juca în echipa Viitorului * internațional Stoian va debua în Liga I *rușii se bat pe capul lui Țucudean

Gică Hagi a anunțat că Viitorul l-a transferat pe Rivaldinho, fiul fostului star al fotbalului mondial Rivaldo. Brazilianul a mai jucat în Liga 1 la Dinamo, iar la trupa lui Hagi a ajuns după ce s-a despărțit de bulgarii de la Levski Sofia. "Am luat un fundaș central de picior stâng, care a jucat în primele două ligi în Olanda, a jucat la un nivel formativ la un club foarte mare, a fost și căpitan de echipă, Bas Kuipers. Sperăm să ne ajute, să se adapteze la noi. L-am luat pe Eric pentrui că are calitate. Normal că ritmul este altul, îi trebuie timp să se obișnuiască, dar nu o să-l presăm, dar are personalitate și să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Târcoveanu e tânăr, l-am luat și pe Rivaldinho. încercăm să fim mai competitivi, dar am luat ca să avem și alternative. Pot exista și plecări, mai ales în această perioadă de transferuri", a spus Gică Hagi într-o conferință de presă.

* Patronul grupării FCSB, Gigi Becali, a declarat, luni, că a perfectat transferul lui Adrian Stoian de la Crotone, jucătorul urmând să se alăture marți lotului pregătit de Mihai Teja în cantonamentul din Spania. Becali spune că în următoarea perioadă va mai aduce un atacant. Întrebat dacă intenționează să îl transfere pe Dennis Man, Becali a afirmat că are o ofertă clară în valoare de 30 de milioane de euro: „Transferul lui Man este mai aproape ca oricând. Lumea zicea că eu sunt nebun când am spus că o să iau 30 de milioane pe Man, uite că nu sunt așa nebun cum zice lumea. Pot să vă spun că am ofertă de 30 de milioane pentru el, mai multe nu pot să vă spun, nici dacă e din Anglia sau din altă parte”. Finanțatorul FCSB a precizat că are discuții și pentru vânzarea atacantului francez Harlem Gnohere. Mijlocașul Adrian Stoian, în vârstă de 27 de ani, a mai evoulat în carieră pentru echipa U19 a grupării AS Roma, la Pescara, AS Roma, Bari, Chievo Verona, Genoa, Bari și Crotone.

* Mircea Rednic nu se mai oprește în privința transferurilor. Ultimul nume dat ca și venit la Dinamo este Alexander Christovao (25 de ani). Angolezul evoluează pe postul de atacant și a fost legitimat ultima dată la Zaglebie Sosnowiec, echipă din prima ligă poloneză. Dacă  testele medicale vor fi în regulă, fotbalistul va semna contractul și va merge, cel mai probabil, în cantonamentul din Turcia. Alexander Christovao are dublă cetățenie, olandeză și angoleză. El a ales să joace pentru naționala africană, pentru care a prins cinci meciuri și a marcat un gol. Atacantul de 1.86 m a evoluat pentru FC Groningen, SC Cambuur (ambele din Olanda), Recreativo do Libolo, AS Aviaçao (Angola), FK Javor-Matis Ivanjica (Serbia) și Zaglebie Sosnowiec (Polonia).

* Fundașul central italian Adriano Russo a semnat cu FC Voluntari un contract pe o perioadă de 6 luni. Adrian Russo, în vârstă de 31 de ani, a mai evoluat în cariera sa pentru echipele: Siena, Massese, Colligiana, Vivo Equense, Perugia si Frosinone, unde a și bifat 10 apariții în Serie A. Russo este primul transfer al echipei FC Voluntari în această iarnă.

* George Țucudean (27 de ani) poate pleca de la CFR Cluj în această perioadă de mercato. Golgeterul Ligii 1 din sezonul trecut se află pe lista echipelor Rubin Kazan și FK Rostov. Suma cerută de ardeleni se învârte în jurul a 3 milioane de euro.  Agentul său, Arcadie Zaporojanu, a recunoscut interesul celor două cluburi din prima ligă din Rusia.  Declarația lui Zaporojanu vine să confirme afirmațiile lui Daniel Stanciu, directorul sportiv al ardelenilor, care spunea că orice jucător este de vânzare, dacă vine o ofertă bună din punct de vedere financiar. Țucudean a avut un sezon precedent foarte bun, în care a ieșit golgeterul Ligii 1, cu 12 goluri în 24 de meciuri. Atacantul născut la Arad își continuă forma bună în această stagiune, făcându-se remarcat cu 11 reușite în 22 de partide, în toate competițiile.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.