Sport

Gazdele fac cafelele

Ziarul de Vrancea
4 nov 2018 501 vizualizări

Primele patru partide ale etapei a XIV-a din Liga I s-au încheiat cu victoria echipelor vizitatoare * CFR s-a apucat de dat goluri, iar Viitorul a câștigat în stril propriu

 

*  Politehnica Iași - CSU Craiova 0-3 (0-0). Mateiu (’47), Mitriță (’53), Koljic (’62). Intrarea foarte dură a lui Laurențiu Rus asupra tânărului jucător craiovean Valentin Mihăilă și-a pus amprenta pe desfășurarea partidei. Ieșeanul a fost eliminat, Mihăilă a fost transportat la spital, emoțiile au atins cote imense, din fericire, jucătorul și-a revenit. Politehnica a rezistat acceptabil o repriză, dar după pauză a căzut total și CSU a făcut legea.

* Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Hermannstadt 1-3 (1-0). Tandia (’42) / Dumitriu (’46), Tsoumou (’57), Dâlbea (’69 – penalty). “Secuii” lui Eugen Neagoe au avut o primă repriză foarte bună, au înscris un gol, au ratat ocazii, dar după pauză, lucrurile s-au schimbat decisiv. Apărarea gazdelor a gafat în serie (culminând cu gafa de începător a portarului Niczuly) și sibienii au profitat reușind a doua victorie consecutivă în deplasare.

* FC Botoșani – CFR Cluj 1-5 (0-2). Ongenda (’83) / Papa (’10-autogol), Culio (’28), Păun (’54), Deac (’69), Omrani (’84). Obișnuiți cu un CFR care dă un gol-două și apoi ține de rezultat, scorul de la Botoșani poate suprinde. Mai ales că moldovenii au făcut o primă repriză bună și dacă n-ar fi nimerit de două ori bara, poate altfel s-ar fi scris istoria acestui meci. Ce contează că golul cel mai frumos a fost marcat de Ongenda?

* Dunărea Călărași – FC Viitorul 0-1 (0-0). Drăguș (’88). Victorie în deplasare în ultimele minute: specialitatea casei la echipa lui Hagi. Oricum, cu un Ianis sclipitor, Viitorul și-a luat revanșa, “prințișorul” fiind și la originea golului marcat de Drăguș, cu un șut deviat ușor de Dobrosavlevici.

Aseară s-a disputat partida FCSB – Astra Giurgiu. Ultimele două partide se joacă astăzi: Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș (ora 18:00) și FC Voluntari – Dinamo București (21:00).

Etapa viitoare (9-12 noiembrie): CSU Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe (vineri), Astra Giurgiu – Politehnica Iași, FC Viitorul – Concordia Chiajna, CFR Cluj – Dunărea Călărași (sâmbătă), FC Hermannstadt – FC Botoșani, Dinamo – FCSB (duminică), Gaz Metan Mediaș - FC Voluntari.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Clasament

1. CFR     14   8    5    1    21-10     29 (^8)

2. Craiova  14   7    4    3    26-11     25 (^4)

3. Viitorul   14   8    1    5    17-15 25 (^4)

4. FCSB    13   7    3    3    27-14     24 (^3)

5. Mediaș   13   6    3    4    15-17     21 (0)

6. Astra    13   5    5    3    16-11     20 (-1)

7. Sepsi    14   5    4    5    16-14     19 (-2)

8. Călărași  14   3    7    4    12-14     16 (-5)

9. Botoșani  14   3    6    5    18-22     15 (-6)

10. Chiajna  13   4    3    6    10-19     15 (-4)

11. FCH    14   4    2    8    14-17 14 (-7)

12. Iași     14   4    2    8    11-22     14 (-7)

13. Dinamo  13   3    4    6    12-20     13 (-5)

14. Voluntari 13   1    5    7    14-24     8 (-10)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.