Sport

Galerie foto | Opt șahiști vrânceni au participat la Cupa orașului Bicaz

Ziarul de Vrancea
5 apr 2019 1236 vizualizări

În perioada 28 - 31 martie 2019 la Casa de Cultură din Bicaz s-a desfășurat concursul internațional de șah denumit “Festivalul de Șah Pro Logos – Bicaz City Cup” organizat de C.S. Bicazul, Primăria Bicaz și ACS Pro Logos. Director de turneu și arbitru șef a fost arbitrul internațional Sebastian Volcinsche.

S-a jucat șah clasic în sistem elvețian, șase runde (câte o rundă în prima și a patra zi și câte două runde în a doua și a treia zi). A fost un turneu deosebit de puternic, atât valoric cât și numeric. Au participat 188 de șahiști din România, Moldova și Grecia dintre care 5 mari maeștri internaționali, 3 maeștri internaționali, 5 maeștri FIDE, 3 maeștri naționali, 19 candidați de maestru, 40 de șahiști de categoria I etc. Pe primele 7 locuri s-au clasat în ordine: marele maestru internațional Vladislav Nevednichy de la Politehnica Timișoara, cu 5,5 puncte, maestrul FIDE George - Cătălin Miroiu de la Universitatea Târgoviște cu 5,5 puncte, maestrul internațional Ruslan Soltănici din Republica Moldova cu 5 puncte, marele maestru internațional Vasile Sănduleac din Republica Moldova cu 5 puncte, marele maestru internațional Andrei Istrătescu de la CSU Universitatea de Vest Timișoara cu 5 puncte, marele maestru internațional Costică-Ciprian Nanu de la Dinamo București cu 5 puncte, marele maestru internațional Marius Manolache de la CS Studențesc Medicina Timișoara.

Din Vrancea au participat opt șahiști, toți aceștia cu prestații și rezultate foarte bune și bune, fiecare confirmându-și titlul, categoria și ratingul. Chiar mai mult, doi dintre ei (Andrei Cucoaneș și Viorel Balla) și-au depășit prin rezultate ratingul și locul din lista de start. Cea mai bună clasare dintre cei din Vrancea a realizat-o, așa cum era de așteptat, Matei - Ionuț Acsinte, de la CSM Focșani 2007, pe locul 13 cu 4,5 puncte. El a fost urmat în ordine de Andrei Cucoaneș, de la CSM Focșani 2007, pe locul 22 cu 4,5 puncte, Viorel Balla, de la CSM Focșani 2007, pe locul 41 cu 4 puncte, Andrei Arghirescu, de la Clubul Municipal de Șah Speranța Focșani, pe locul 55 cu 3,5 puncte, Marius Arghirescu, de la Clubul Municipal de Șah Speranța Focșani, pe locul 76 cu 3 puncte, Sandu Gurguiatu, de la CSM Focșani 2007, pe locul 99 cu 3 puncte, Adrian Toma de la CS Olimp Șah Focșani, pe locul 115 cu 3 puncte și mezinul Sebastian-Ștefan Ciobanu, de la CSM Focșani 2007, pe locul 126 cu 2,5 puncte.

De menționat este rezultatul obținut de către Andrei Cucoaneș, care a câștigat un premiu consistent în bani, clasându-se pe primul loc la categoria rating FIDE 1601-1800.

Despre plăcuta surpriză Andrei Cucoaneș se poate spune că nu e chiar o surpriză deoarece, pe de o parte, în ultimii ani el este „recidivist“ în astfel de realizări peste așteptări, iar pe de altă parte, este normal ca un șahist care se pregătește cu multă seriozitate și râvnă, așa cum o face el, să aibă rezultate foarte bune.

În cadrul Festivalului de la Bicaz a avut loc și examinarea periodică a arbitrilor, care trebuie să fie făcută la 3-4 ani. Din Vrancea au participat la aceasta Anton Soare, Marius Arghirescu și Viorel Balla, toți trei cu rezultate foarte bune, toți cu punctaj peste categoria la care sunt încadrați, trecând cu brio principala condiție de a fi promovați. Ei au avut onoarea să aibă o comisie de examinare cu nume grele cum rar se pot întâlni într-o singură comisie: arbitrul internațional Rudolf Dombi, din Sighet, membru al Colegiului Central de Arbitri din Federația Română de Șah, Vasile Paraschiv din Timișoara, Cătălin-Dumitru Baban, din Vaslui.

Parcă s-au întâlnit Nordul, Vestul și cu Estul. Iar șeful comisiei a fost nimeni altul decât președintele Colegiului Central de Arbitri din Federația Română de Șah, arbitrul internațional Sebastian Volcinsche. Cu două luni în urmă, examinarea periodică a fost trecută la Buzău și de Mihai Strîmbu și Sandu Gurguiatu, așa că din cei 9 arbitri de șah ai Vrancei, 5 sunt recunoscuți în următoarea perioadă de patru ani de către FR Șah sau FIDE ca având licența activă.

Informații  aflate prin intermediul lui  Anton Soare antrenor șah clubul CSM Focșani 2007

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.