Fotbalul românesc imunizat cu vaccinul "Burleanu"
Am așteptat, ca pe vremuri, ziua meciului naționalei României. Primul meci din seria calificărilor pentru Campionatul mondial. Încrezător în calificare, așa cum e tot românul la început de drum, m-am așezat comod în fotoliu, mi-am șters ochelarii de distanță, ca să vad cum se cuvine ploaia de goluri pe care băieții noștri o vor revărsa în poarta fotbaliștilor de ocazie ai Andorei. Așa visam de câteva zile, iar visul meu se baza pe trecutul fotbalului românesc, dar și pe dorința personală de a vedea încă o dată România printre echipele de la masa mare a fotbalului mondial.
Cu gândul la supărarea lui Hagi din cauza neconvocării fiului său printre tricolori și la mutra veșnic încruntată, lipsită de zâmbet, a selecționerului, priveam atent cum meciul a pornit cu atacurile Andorei și chinurile grele ale apărătorilor noștri de a reuși măcar o respingere în afara terenului.
Am trecut peste acest moment cu gândul că este doar o întâmplare. Însă meciul a curs cum nu se poate mai prost pentru noi. Spectatorii români săpau din greu la baza deciziei UEFA, de a ne suspenda terenul la jocul de acasă, aprinzând tot mai multe torțe în tribună. Jucătorii noștri se încurcau unii pe alții, un joc fără pic de organizare. Mingi aruncate din apărare la întâmplare în fața celeilalte porți, fără adresă, exact ca în curtea scolii generale, când cel care respingea mai departe era cel mai bun.
Stanciu alerga fără să știe de ce și încotro. Dacă mingea ajungea la el o mângâia un picuț lăsând-o partenerului aflat din întâmplare lângă el, nici acesta neștiind de ce și unde trebuie să... Toți pasau lateral un minut, două, după care pasele se îndreptau cu inteligență spre înapoi, până la portarul nostru aflat în mare formă. Am crezut că jucăm cu Argentina sau Italia... Jucam cu Andora și ne era foarte greu.
Odată cu trecerea timpului mă împăcam cu gândul că suntem slabi, că atât putem, că e o generație ștearsă, însăilată la nesfârșit din încercări, din experimente. Apoi, pe creier mi s-a lipit, ca un timbru pe scrisoare, imaginea de la intonarea imnului de stat, cea cu părul uleios al lui Burleanu. Ca în filmele cu mafioți și gangsteri, fără nicio legătură cu acele filme și nici cu fotbalul din acele vremuri.
Au venit două goluri, nu din vreo strategie, sau din cine stie ce combinatie fatală, doar din pură inerție sau întâmplare, cum vrem sa-i spunem. N-am avut timp să mă bucur, pentru că Andora a rămas în zece. Mintea mea iarăși visa un scor cu 3, 4, 5...
M-am liniștit repede. Nu putem da gol cu zece andoreni pe teren, poate o vom face cu unsprezece bieloruși marți, care vor veni la București cu o căruță de cinci goluri în spate, primită în primul meci.
N-avem talent, n-avem lider al echipei, n-avem antrenor, unii refuză echipa națională, n-avem aia, n-avem cealaltă, ce vrem de fapt? Vrem la campionatul mondial?
Când, în ce an? Cu cine? De unde? Până când? Deja aceste întrebări mă obosesc...
Ce să fac? Să mai fiu microbist? Totuși, microbul e în mine..! Vaccin? Care vaccin?
Fotbalul naționalei este imunizat cu vaccinul "Burleanu"... Avem imunitate! Nu putem fi infectați cu virusul succesului!
Am cumpărat multe doze! Când se vor epuiza aceste doze, poate vom avea o șansă la refacerea țesuturilor fotbalului românesc.
Gh.MOCANU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Sport
Gimnasta vrânceancă Ana Maria Bărbosu este componentă de bază a lotului României la a Campionatele Europene de la Rimini (2-5 mai)
Ziarul de Vrancea, 24 apr 2024
