Fotbalul nostru cel de toate zilele
Liga I începe diseară la Cluj, cu partida CFR – FC Botoșani
Cam brusc după încheierea Cupei Mondiale din Rusia, începe fotbalul nostru de Liga I, iar această apropiere temporală duce, fatalmente, la comparații deloc măgulitoare la adresa fotbalului nostru cel de toate zilele. Oricum, de obișnuit tot trebuie să ne obișnuim asftel încât trebuie să consemnăm startul care se va da în această seară pe stadionul “dr. Constantin Rădulescu-“Jumate”, de pe dealul Gruia din Cluj.
Loturile echipelor sunt aproape conturate, dar există posibilitatea de îmbogățire a lor pe ultimii metri și – ca de obicei, la prima etapă - anticipările sunt greu de făcut, mai ales că noutățile sunt în cea mai mare parte jucători puțin cunoscuți. Meciuri mai atractive sunt Astra – FCSB și Craiova – Poli Iași, între echipe care au evoluat în play-off, dar trebuie să adăugăm aici și confruntarea Dinamo – FC Voluntari, mai mult pentru că ilfovenii pornesc cu o echipă schimbată în cvasitotalitate, iar Dinamo nu a adus nimic esențial. De asemenea, merită urmărite prestațiile nou-promovatelor, Hermannstadt și Dunărea Călărași, ultima având meci greu pe terenul Viitorului, o echipă care și-a dezamăgit suporterii în jocul cu Racing Union din Luxemburg. Meciurile vor putea fi urmărite, ca și anul trecut pe canalele LOOK, Digi și Telekom.
Programul etapei inaugurale
Vineri: CFR Cluj – FC Botoșani (ora 21:00)
Sâmbătă: AFC Hermannstadt – Sepsi Sfântu Gheorghe (18:00), Astra Giurgiu – FCSB (21:00).
Duminică: FC Viitorul – Dunărea Călărași (18:00), Dinamo – FC Voluntari (21:00).
Luni: Gaz Metan Mediaș - Concordia Chiajna (18:00), Universitatea Craiova – Politehnica Iași (21:00).