Sport

Fotbal pe pâine în Europa

Ziarul de Vrancea
3 iun 2019 708 vizualizări

Preliminariile Euro 2020 și turneul Final Four al Ligii  Națiunilor se dispută în următoarele șase zile * la posturile românești se pot urmări doar meciurile naționalei tricolore

În următoarele zile vom avea parte de mult fotbal internațional. Rundele trei și patru ale preliminariilor Euro 2020 și, ca supliment, turneul final al Ligii Națiunilor, care face să ne amintim de această competiție foarte criticată. Oricum, ne puteam oricum aminti exact la anul pe vremea aceasta, dacă tricolorii lui Cosmin Contra ratează calificarea din grupele preliminarii. Reamintim, câte un loc din fiecare divizie valorică a Ligii Națiunilor are drept de participare la turneul final, dar calculele sunt deocamdată complicate, iar șansele echipei României de a ajunge la Euro2020 prin această filieră sunt destul de reduse.

Despre tricolori vom mai aminti în aceste zile, dar trebuie să ne referim întâi la Liga Națiunilor, un Final Four care are ca menire să decerneze un trofeu. Cele patru învingătoare de grupă din primul eșalon se luptă în Portugalia. Echipa gazdă se va duela în această seară cu Elveția, pe stadionul Dragão din Porto, iar mâine se va disputa, de la aceeași oră (21:45), la Guimarães, un meci de zile mari, Olanda – Anglia. Finala mică și finala mare se vor juca duminică, la Guimarães (ora 16:00), respectiv, Porto (21:45). În rest, ca și partidele din grupe (exceptând cele ale tricolorilor) , nu au captat interesul niciunui post de televiziune românesc.

Acest turneu final din LN are două consecințe asupra meciurilor din preliminarii: echipele calificate nu joacă în grupele Euro 2020 (ele au fost introduse special în grupe de câte cinci): rundele a treia și a patra se dispută în doar câte două zile (vineri, sâmbătă, respectiv, luni și marți), zilele de joi și duminică, care în mod normal erau hărăzite tot preliminariilor fiind dedicate turneului din Portugalia.

Rezultă o densitate mare de meciuri în aceste patru zile. Tricolorii noștri vor juca vineri/ luni în deplasare, la Oslo cu Norvegia și la Valetta cu Malta, dar despre grupa noastră mai este timp de comentat. Deocamdată, vă prezentăm, programul complet al grupelor preliminarii, cu precizarea că primele două echipe din fiecare grupă merg direct la turneul final. Deocamdată, lupta din cele zece grupe este de-abia la început.

 

* Grupa A: Cehia – Bulgaria, Muntenegru – Kosovo (vineri); Bulgaria – Kosovo, Cehia – Muntenegru (luni); Meciuri anterioare: Bulgaria – Muntenegru 1-1; Anglia – Cehia 4-0; Kosovo – Bulgaria 1-1; Muntenegru – Anglia 1-5; Clasament: 1. Anglia – 6 p (2); 2. Bulgaria – 2 p (2); 3. Kosovo – 1 p (1); 4. Muntenegru – 1 p (2); 5. Cehia -  0 p (1).

* Grupa B: Lituania – Luxemburg, Ucraina – Serbia (vineri), Serbia –Lituania, Ucraina – Luxemburg (luni); Meciuri anterioare: Luxemburg – Lituania 2-1; Portugalia – Ucraina 0-0; Luxemburg – Ucraina 1-2; Portugalia – Serbia 1-1.

Clasament: 1. Ucraina – 4 p (2); 2. Luxemburg – 3 p (2); 3. Portugalia- 2 p (2); 4. Serbia – 1 p (1); 5. Lituania – 0 p.

* Grupa C: Estonia – Irlanda de Nord, Belarus – Germania (sâmbătă), Belarus – Irlanda de Nord, Germania – Estonia (marți); Meciuri anterioare:Olanda – Belarus 4-0; Irlanda de Nord – Estonia 2-0; Olanda – Germania 2-3; Irlanda de Nord – Belarus 2-1; Clasament: 1. Irlanda de Nord – 6 p (2); 2. Olanda – 3 p (2); 3. Germania – 3 p (1); 4. Estonia – 0 p (1); 5. Belarus –  0 p (2).

* Grupa D: Georgia – Gibraltar, Danemarca – Irlanda (vineri), Danemarca – Georgia, Irlanda – Gibraltar (luni); Meciuri anterioare: Georgia – Elveția 0-2; Gibraltar – Irlanda 0-1; Irlanda – Georgia 1-0; Elveția – Danemarca 3-3.

Clasament:  1. Irlanda – 6 p (2); 2. Elveția -4 p (2); 3. Danemarca – 1 p (1); 4. Gibraltar – 0 p (1); 5. Georgia – 0 p (2);

* Grupa E: Croația - Țara Galilor, Azerbaidjan – Ungaria (sâmbătă), Azerbaidjan – Slovacia, Ungaria - Țara Galilor (marți). Meciuri anterioare:Croația – Azerbaidjan 2-1; Slovacia – Ungaria 2-0; Țara Galilor – Slovacia 1-0; Ungaria – Croația 2-1; Clasament: 1. Slovacia-  3 p (2); 2. Țara Galilor – 3 p (1); 3. Croația – 3 p (2); 4. Ungaria – 3 p (2); 5. Azerbaidjan – 0 p (1).

* Grupa F: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (vineri), Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (luni). Meciuri anterioare: Malta – Feroe 2-1; Suedia – România 2-1; Spania – Norvegia 2-1; Malta – Spania 0-2; România – Feroe 4-1; Norvegia – Suedia 3-3.; Clasament: 1. Spania – 6 p (2); 2. Suedia – 4 p (2); 3. România – 3 p (2); 4. Malta – 3 p (2); 5. Norvegia – 1 p (2); 6. Feroe – 0 p (2).

* Grupa G: Macedonia de Nord – Polonia, Austria – Slovenia, Letonia – Israel (vineri), Polonia-Israel, Macedonia de Nord – Austria, Letonia – Slovenia (luni).

Meciuri anterioare: Austria – Polonia 0-1; Macedonia de Nord – Letonia 3-1; Israel – Slovenia 1-1; Israel – Austria 4-2; Polonia – Letonia 2-0; Slovenia – Macedonia de Nord 1-1; Clasament: 1. Polonia – 6 p (2); 2. Israel – 4 p (2); 3. Macedonia de Nord – 4 p (2); 4. Slovenia – 2 p (2); 5. Austria – 0 p (2); 6. Letonia – 0 p (2).

* Grupa H: Turcia – Franța, Islanda – Albania, R.Moldova – Andorra (sâmbătă), Islanda – Turcia, Andorra – Franța, Albania – R. Moldova (marți); Meciuri anterioare: Albania –Turcia 0-2; Andorra – Islanda 0-2; R.Moldova – Franța 1-4; Turcia – R.Moldova 4-0; Andorra – Albania 0-3; Franța – Islanda 4-0; Clasament: 1. Franța – 6 p (2); 2. Turcia – 6 p (2); 3. Albania – 3 p (2); 4. Islanda – 3 p (2); 5. Andorra – 0 p (2); 6. R.Moldova – 0 p (1).

* Grupa I: Belgia – Kazahstan, Rusia   -  San Marino, Scoția – Cipru (sâmbătă), Belgia – Scoția, Rusia – Cipru, Kazahstan – San Marino (marți); Meciuri anterioare: Kazahstan – Scoția 3-0; Cipru – San Marino 5-0; Belgia – Rusia 3-1; Kazahstan – Rusia 0-4; San Marino – Scoția 0-2; Cipru – Belgia 0-2; Clasament: 1. Belgia – 6 p (2); 2. Cipru – 3 p (2); 3. Rusia – 3 p (2); 4. Kazahstan – 3 p (2); 5. Scoția – 3 p (2); 6. San Marino  - 0 p (2).

* Grupa J: Grecia – Italia, Finlanda – Bosnia, Armenia – Liechtenstein (sâmbătă), Italia – Bosnia, Grecia – Armenia, Lichtenstein – Finlanda (marți); Meciuri anterioare: Bosnia –Armenia 2-1; Italia – Finlanda 2-0; Liechtenstein – Grecia 0-2; Armenia- Finlanda 0-2; Bosnia – Grecia 2-2; Italia – Liechtenstein 6-0; Clasament: 1. Italia-  6 p (2); 2. Grecia – 4 p (2); 3. Bosnia -4 p (2); 4. Finlanda – 3 p (2); 5. Armenia -  0 p (2); 6. Liechtenstein – 0 p (2).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.