Sport

Fotbal, Liga a III-a: Foresta Suceava – CSM Focșani 2007 1-1 (1-0)

Ziarul de Vrancea
21 sep 2019 1979 vizualizări
Foto:arhiva ZdV
Foto:arhiva ZdV

CSM Focșani 2007 a jucat sâmbătă, 21 septembrie 2019, în deplasare, cu Foresta Suceava meciul din etapa a cincea a Ligii a III-a.

Partida s-a terminat la egalitate: După ce gazdele au deschis scorul în minutul 22 dintr-o lovitură de pedeapsă acordată cu mare îngăduință de centralul băcăuan Mavriche: Drugă a marcat de la 11 metri și Foresta a trecut în avantaj! A egalat Munteanu în minutul 62, după o lovitură de colț. În urma acestui rezultat CSM Focșani 2007 se află pe locul 5 cu 10 puncte, la 5 puncte de lider, Aerostar Bacău.

Formația CSM Focșani 2007: Lazăr – Săpunaru, Burghiu (46 Munteanu), Panaite, Mihai – Adăscăliței, Salaoru, Pădineanu, Paizan – Ciprian Petre – Jurj. Rezerve: Apenciucesei,Lupu, Stoica, Costin, Predoiu, Gherghiceanu.

Text informații:CSM Focșani 2007 oficial 

Vizionați și:VIDEO | Meciul de fotbal Foresta Suceava - CSM Focșani (rezumat 21.09.2019)

Foresta a obținut doar un punct în meciul împotriva celor de la CSM Focșani, contând pentru etapa a 5-a a Ligii a 3-a. Formația antrenată de Petre Grigoraș a început mai bine jocul, însă ocaziile de poartă au lipsit pentru ambele tabere, meciul fiind unul concentrat pe zona de mijloc și având foarte multe fragmentări. În minutul 22, Marin este scăpat din marcaj de fundașii celor de la CSM Focșani, iar în momentul în care intră în careu este faultat de unul dintre aparătorii oaspeților, centralul partidei dictând lovitură de la 11 metri. Dudu Drugă transformă și aduce speranțele unei noi victorii pe Areni pentru galben-verzi, care până la pauză au mai contat în atac printr-un șut de la distanță al lui Stănescu și la o lovitură de cap reușită de Ichim. După pauză jocul a continuat în aceeași notă, cu un ritm scăzut, Lungu având un șut de la distanță ce nu i-a pus mari probleme portarului de la CSM Focșani, care au egalat în minutul 64, după un corner la care mingea a trecut de toată apărarea suceveană, fiind reluată în poarta lui Ailenei de Munteanu. Ambele echipe au luptat pentru cele trei puncte, însă șansele de gol au întârziat să apară, Martin, intrat la pauză având o lovitură de cap ce a trecut pe lângă poarta apărată de Lazar, în timp ce Ailenei a avut câteva intervenții sigure în partea cealaltă. În urma acestui joc, Foresta coboară două poziții în clasament, ocupând locul 4, în spatele celor de la Aerostar, singura echipă cu cinci victorii, Bucovina Rădăuți și Oțelul Galați. Pentru elevii lui Petre Grigoraș urmează meciul din Cupa României împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, marți de la ora 16:30.

Text informații + VIDEO:A.C.S. Foresta Suceava

Vizionați și:VIDEO | Conferință de presă după meciul de fotbal, Foresta Suceava - CSM Focșani-VIDEO:A.C.S. Foresta Suceava

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.