Fotbal în vremuri de alertă
Liga I se reia astăzi cu meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani, iar duminică se joacă marele derby, CFR Cluj - FCSB
Cei care și-au imaginat că (măcar) fotbalul intră în normal de pe 13 iunie s-au înșelat amarnic. Domnul SARSCOV-2 a ținut să ne contrazică. Situația de la Dinamo a condus la amânarea meciului acesteia cu Chindia și întrebarea care se pune este dacă nu vor mai apărea și alte astfel de probleme, care ar putea face praf campionatul. Fiindcă în modul cravașat la care ne obligă virusul să încheiem sezonul, restanțe înseamnă tot ceea nu era necesar. În fine, LPF promite că se va face luntre și punte ca să se încheie campionatul normal și om vedea noi cum. Deocamdată să vedem ce avem.
Competiția Ligii I se reia cu trei meciuri din play-off și tot trei din play-out.Și în play-off nu oricum, ci cu meciul CFR Cluj – FCSB care, în condiții normale, ar trebuie să împingă echipa clujeană la șapte puncte diferență și pe FCSB în urma Craiovei. Și asta că la FCSB este de multă vreme o dictatură bananieră, iar antrenorii se numesc pe criterii de obediență. Însă nici la CFR lucrurile nu stau prea bine, s-au acumulat și acolo nemulțumiri. FCSB a avut două meciuri amicale dezastruoase, dar Bogdan Vintilă zice că echipa a mers excelent, dar... ceasul rău, pisica neagră. Totodată după această etapă, am putea vedea Craiova pe locul II dacă învinge moldovenii lui Marius Croitoru pe teren propriu. Oltenii revin la patria-soră, iar Cristiano Bergodi este un antrenor bun, cu toată experiența nefericită de la Voluntari. Însă cei de la Botoșani par să își frece mâinile de bucurie de necazul (previzibil al) Astrei, neobținerea licenței europene și visează. Dreptu-i că Croitoru&Co cam uită că în alcătuirea cvartetului european, Cupa are o importanță mare, iar FC Botoșani trebuie să țină pumnii pentru FCSB în competiția KO că altfel, geaba chichirez gâlceava. Nu-i vorba, că botoșănenii sunt obișnuiți cu chestia asta, dar ideea este că vor lupta în Bănie, spre satisfacția CFR. Și mai știi ce se mai gândește și la Mediaș, oraș ai cărui jucători se deplasează la Dunăre, pe terenul resemnatei Astra.
În play-out, situația este mai complicată și „capra vecinului” (de clasament) pe nume Dinamo freacă multe mâini de bucurie, din „sectorul agricol” până la „dulșili târg” via Târgoviște –Sibiu. Practic, în afară de Viitorul și (hai să zicem) Sepsi, cam toată lumea e în găleată. Echipele mai pregătite psihic și fizic în condițiile pandemice vor avea un avantaj mai mare decât cel al terenului, văduvit de spectatori. În Bundesliga victoriile în deplasare sunt net superioare numeric ceea ce explică multe. Meciul zilei în play-out ar fi Voluntari-Clinceni, dar-repetăm - în niciun meci, nimeni nu e favorit. (GIN?
Programul etapei a III-a (12-15 iunie)
Play-off: Universitatea Craiova – FC Botoșani (vineri, ora 20:00), CFR Cluj – FCSB (duminică, 20:00), Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș (luni, 20:00).Clasament: 1.CFR -30 p; 2. FCSB – 26 p (6-3); 3. Craiova – 26 p (3-5); 4. Astra – 24 p (2-2); 5.Botoșani – 24 p (2-3); 6. Mediaș - 23 p,
Play-out: FC Voluntari – Academica Clinceni (sâmbătă, 17:00), Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Hermannstadt (sâmbătă, 20:00), FC Viitorul – Poli Iași (duminică, 17:00). Partida Dinamo – Chindia Târgoviște va fi reprogramată. Clasament: 1.Viitorul – 24 ; 2. Sepsi – 19 p; 3. Hermannstadt – 17 p (2-1); 4. Dinamo – 17 p (0-2); 5. Poli -15 p; 6.Clinceni – 14 p (3-3); 15. Chindia – 14 (1-2); 16.Voluntari – 12 p.