Fostul antrenor al echipei de fotbal seniori CSM Focșani 2007 a pierdut la Comisia de recurs a FRF contestația la rezilierea contractului

Soluția a fost pronunțată în ședința din 31 martie 2022 a comisiei de recurs a FRF și este definitivă și executorie la nivel local, putând fi atacată la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) din Lausanne, în termen de 21 de zile de la comunicare.
Din informațiile Ziarului de Vrancea, Alin Chița, fostul antrenor al echipei de fotbal seniori CSM Focșani 2007, este la ora actuală antrenor secund la formația de seniori a clubului Rapid București, aflată pe locul I în clasamentul la zi al play-out-ului Ligii Naționale de Fotbal, în sezonul 2021/22.
Alin Chița face cuplu pe banca tehnică a formației bucureștene Rapid cu antrenorul principal, Adrian Mutu, fost fotbalist de valoare în lotul național al României, dar și cu prezențe în echipe prestigioase din campionatul italian și englez.
Reamintim că în ședința Comitetului Director al CSM Focsani 2007 din data de 30.06.2021 s-a hotărât, printre altele, „Rezilierea contractului de activitate sportivă al antrenorului Chița Alin Nicolae ca urmare a nerealizării obiectivului de promovare a echipei de fotbal în liga a II-a.”
După această hotârăre, Comitetului Director al CSM Focsani 2007 a emis decizia 13/7.07.2021 cu acest subiect („Rezilierea contractului de activitate sportivă al antrenorului Chița Alin Nicolae ca urmare a nerealizării obiectivului de promovare a echipei de fotbal în liga a II-a”)
Fostul antrenor al echipei de fotbal seniori CSM Focșani 2007, Alin Chița, s-a adresat comisiei de resort a Federației Române de Fotbal (FRF), contestând decizia de reziliere.
În decembrie 2021, într-o decizie, Comisia de recurs a Federației Române de Fotbal( FRF) preciza: „Fără a prejudicia în vreun fel natura regulamentară a Deciziei nr 13/7.07.2021 a Comitetului Director al CSM Focșani 2007, Comisia (n.r. de recurs a FRF) observă mai întâi că la dosarul cauzei nu se găsește dovada comunicării acestui act unilateral către reclamantul intimat (n.r. vechiul antrenor al echipei de fotbal CSM Focșani 2007, Chița Alin), așa încât nu poate fi stabilită data la care s-ar crea premisele necesare ca actul unilateral să producă să producă efecte față de destinatarul său potrivit art. 1326, alin. 3 C civ.
Apoi în al doilea rând, Comisia observă că potrivit art. 26 alin. 6 din Regulamentul privind statutul antrenorului: «Indiferent de modalitatea de încetare a raporturilor contractuale dintre antrenor și club, contractul de muncă dintre părți va râmâne în vigoare până la data pronunțării unei decizii definitive și irevocabile de către comisia jurisdicțională a FRF/AMFB/AJF competentă.
Așadar independent de primul argument de mai sus (comunicarea actului unilateral) Contractul de activitate sportivă nr.2539/07.10.2019 înregistrat la FRF sub nr 4833/11.10.2019 ( n.r. contractul dintre CSM Focșani 2007 și antrenorul Chița Alin) rămâne în vigoare până la data la care organele de jurisdicție sportivă competente constată încetarea sa, ori recurenta (n.r. CSM Focșani 2007 ) nu a făcut nici o dovadă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea atât la fond cât și la recurs.”
Cu toate aceste precizări care păreau a-i da dreptate fostului antrenor al echipei de fotbal seniori CSM Focșani 2007, soluția pronunțată în ședința din 31 martie 2022 a comisiei de recurs a FRF îi respinge definitiv contestația lui Alin Chița.