Format nou în Cupa Davis
Meciurile din zonele inferioare se vor disputa în două zile, iar partidele vor avea maximum trei seturi
Întâlnirile din Cupa Davis, cu excepția celor din Grupa Mondială, se vor disputa după un nou format în ediția de anul viitor a competiției, cu meciuri de maximum trei seturi, desfășurate pe parcursul a două zile (și nu trei ca până acum), a anunțat vineri Federația internațională de tenis (ITF). Duelurile din Grupa Mondială vor continua, în schimb, să se deruleze pe parcursul a trei zile, după sistemul "cel mai bun din cinci seturi", ca și până acum, a precizat ITF. Însă pentru confruntările din Zonele I și II s-a decis aplicarea unui nou format, începând cu meciurile programate în luna februarie, când primele două meciuri de simplu și partida de dublu vor avea loc într-o singură zi, urmate de ultimele două meciuri de simplu, în ziua următoare. Astfel, pentru Zona I, din care face parte și România, s-a decis ca meciurile să se dispute vineri 2 februarie și sâmbătă 3 februarie, în timp ce duelurile din Zona a II-a se vor derula sâmbătă 3 februarie și duminică 4 februarie. Totodată, Federația internațională de tenis a stabilit ca, în cazul în care una dintre echipe conduce cu 3-0 și are deja asigurată victoria finală, să se dispute doar al patrulea meci de simplu, nu și al cincilea (care conform regulamentului de până acum ar fi trebuit să se joace).
Meciul al cincilea nu se va mai disputa dacă partida a patra este decisivă, la fel cum este acum regulamentul pentru finala Cupei Davis. Consiliul director al ITF a aprobat, de asemenea, mărirea numărului de jucători dintr-o echipă, de la patru la maximum cinci, pentru a oferi "o mai mare flexibilitate în alegerea echipelor", această măsură fiind valabilă inclusiv pentru competitoarele din Grupa Mondială.
România face parte din Grupa I a Zonei Europa/Africa și are nevoie de o victorie în Israel, între 29 și 29 octombrie, pentru a rămâne în acest eșalon. Dacă vor reuși menținerea, tenismenii tricolori vor experimenta noul format, pe teren propriu, în 2-3 februarie 2018, cu Africa de Sud. în caz contrar, îl vor încerca în Grupa II a Zonei Europa/Africa, în 3-4 februarie 2018.














