Finala Cupei Vrancei Stan Gheorghiu se joacă la Polivalentă
u Sanorom Boloteşti – Voinţa Deep Serv, sâmbătă de la ora 17.30 u finala mică are loc sâmbătă, de la ora 16.00
Sanorom Boloteşti şi Voinţa Deep Serv vor repeta meciul de deschidere de la Cupa Vrancei Stan Gheorghiu la minifotbal şi în finala întrecerii. Partida va avea loc sâmbătă de la ora 17.30 la Sala Polivalentă. În deschidere, de la ora 16.00, în finala mică se vor întâlni Grafit Decor şi Steaua Focşani. Înaintea finalelor va fi ţinut un moment de reculege în memoria fostului preşedinte al AJF Vrancea, Stan Gheorghiu, de la moartea căruia s-au scurs doi ani. Iniţiatorul acestor întreceri de sală, Stan Gheorghiu, dă din acest sezon şi numele întreceriii derulate la Sala Polivalentă. Voinţa Deep Serv şi Sanorom Boloteşti sunt echipele ce au dominat minifotbalul din Vrancea în ultimii ani şi au obţinut cele mai importante trofee. Sanorom a câştigat titlul la liga de minifotbal şi a ajuns până în Liga Campionilor, evoluînd în luna septembrie 2017 la turneul final din Slovenia. De asemenea, Sanorom are în palmares un titlu de vicecampioană şi o supercupă, dar şi două participări la turneele finale ale campionatului naţional la Hunedoara şi Bacău. Voinţa Deep Serv are cele mai multe titluiri la întrecerea de la Sala Polivalentă. Echipa de minifotbal manageriată de Marian Spînu se mândreşte cu titluri obţinute la liga de minifotbal, dar şi cu participarea la turneul final al campionatului naţional, unde a terminat pe locul cinci. De asemenea, Voinţa Deep Serv a câştigat titlul de mai multe ori la Cupa Firmelor Vrâncene, dar şi la Cupa Green Garden Odobeşti, Cupa de Vară sau Cupa Fair-Play pentru old-boys. Premierea va fi efectuată de Daniel Gongu, directorul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Vrancea. (D.C.)