Sport

Finala Cupei României se joacă pe stadionul Milcovul

Dan Chiriac
9 iun 2017 704 vizualizări

Cu această ocazie vor fi premiate campioanele județene la mai multe categorii de vârstă

Sâmbătă, de la ora 18.00 se va disputa finala Cupei României, faza județeană Vrancea, între CSM Focșani 2007 și Euromania Dumbrăveni. Focșănenii pornesc cu prima șansă, dar nu trebuie uitat că echipa pregătită de Daniel Bănică este o specialistă a cupei. Este a patra finală consecutivă pe care o dispută. Euromania Dumbrăveni a câștigat două, 7-6 după penaltyuri cu Victoria Gugești și 7-4 cu ACS Odobești și a pierdut una, 1-2 cu FC Panciu. De altfel, echipa din Dumbrăveni a reușit de la înființare să joace toate finalele de cupă, a câștigat liga a cincea și liga a patra și s-a clasat pe podium de două ori în Superliga Altdorf Tehnik, pe locurile 2 și 3. În aceste condiții se anunță un meci foarte interesant, mai ales că la precedentul meci jucat pe stadionul Milcovul, Euromania Dumbrăveni a făcut o primă repriză excelentă. CSM Focșani 2007, câștigătoarea campionatului, se pregătește de barajul de promovare în liga a treia, dar primul obiectiv este câștigarea cupei. Iubitorii fotbalului așteaptă un meci frumos, cu goluri multe și lipsit de incidente. Cele două finaliste vor fi premiate la finalul partidei, de președintele AJF Vrancea, Dan Dumitru. Asociația Județeană de Fotbal Vrancea organizează sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, festivitățile de premiere a campioanelor județene în sezonul 2016/2017. Acțiunea va avea loc pe stadionul Milcovul din Focșani. Vor fi premiate următoarele echipe:

Unirea Focșani – campioana juniori A 1

Orizontul Țifești – campioana juniori B 1

CSM Focșani – campioana juniori C, D și E.

Campioana Superligii Altdorf Tehnik, CSM Focșani 2007 va fi premiată pentru câștigarea campionatului. La festivitate este invitat și Emil Crihana, managerul SC Altdorf Tehnik. De asemenea vor fi oferite materiale sportive pentru echipele din liga a patra și a cincea. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.