Sport

Finala care aduce locul I

Ziarul de Vrancea
9 iun 2017 591 vizualizări
foto halep ostapenko se pot da deasupra cărților
foto halep ostapenko se pot da deasupra cărților

Astăzi, de la ora 16:00, are loc finala feminină a turneului internațional de tenis de la Roland Garros, între românca Simona Halep și jucătoarea letonă Jelena Ostapenko * partida poate fi urmărită pe Eurosport și Pro TV

Simona Halep va evolua, astăzi, în cea de-a doua ei finală de Grand Slam din carieră și poate deveni al treilea jucător român câștigător al competiției de la Porte d’Auteuil, după Ilie Năstase, în 1973, și Virginia Ruzici, în 1978. Mai mult, performanța Simonei ar fi mai valoroasă deoarece în anii ‘ 70, turneul din capitala Franței avea o forță mai redusă, deoarece, o vreme, organizatorii francezi nu permiteau prezența jucătorilor profesioniști. Dacă ținem cont de acest lucru, cea mai bună performanță românească la Roland Garros a fost chiar în primul an de după această interdicție, în 1980, când Virginia Ruzici ajungea într-o finală pierdută cu 0-6, 3-6 în fața americancei Chris Evert, performanță reeditată în 2014 de Simona Halep, la finala cu Maria Șarapova (4-6, 7-6, 4-6). Pentru Simona însăși, câștigarea turneului într-o finală perfect accesibilă ar însemna primul turneu de Grand Slam din cariera sa, ceea ce amatorii de tenis din țară i-o cer mereu în ultima vreme. Simona Halep a fost campioană de junioare la Roland Garros în 2008 și s-ar putea alătura unui grup de patru jucătoare care au realizat dubla junioare-senioare: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973/77), Hana Mandlikova (Cehoslovacia, 1978/81), Jennifer Capriati (SUA, 1989-2001 și Justine Henin (Belgia, 1997 - 2003, 2005, 2006, 2007). Prin calificarea în finală, Halep și-a asigurat cel mai mare premiu din carieră, de 1.060.000 de euro. Cupa Suzanne Lenglen aduce totodată un premiu dublu, de 2,1 milioane de euro. Mai este de spus că Simona Halep ar trece, de luni, pe primul loc în clasamentul WTA la simplu, performanță care nu a realizat-o nicio jucătoare română, iar la masculin  a fost înregistrată doar de Ilie Năstase. De asemenea, Simona este deja pe primul loc în clasamentul Race (Road to Singapore), după care se stabilesc jucătoarele care se vor califica în Turneul Campioanelor.

Teoretic, misiunea Simonei este floare la ureche. Simona va întâlni, de la ora 16.00, în premieră, pe letona Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, o fată care a împlinit 20 de ani chiar în ziua semifinalei cu Timea Bacsinszky. Tânăra letonă nu are niciun trofeu în palmares, de când evoluează ca profesionistă, însă a impresionat la Roland Garros, mai ales în ultimele două întâlniri cu Caroline Wozniacki și Timea Bacsinszky. Jelena estecea mai tânără sportivă care ajunge în ultimul act la Roland Garros din 2007, după Ana Ivanovic și prima jucătoare care nu este cap de serie, din 1983, când Mima Jausovec din Iugoslavia pierdea în fața americancei Chris Evert. Letona este totodată jucătoarea cel mai slab clasată care va disputa finala RG, de la introducerea ierarhiei WTA computerizate, în 1975. Un fapt amuzant s-a petrecut în septembrie 2016, la turneul de la Wuhan, când Jelena și Simona au fost partenere la dublu. Ele nu au jucat decât 26 de minute în turul I, pentru că letona a lovit-o cu o minge în ureche pe Halep, care a fost nevoită să abandoneze.

Ca stil de joc, Jelena Ostapenko  este în permanență agresivă, lovește bine atât cu dreapta, cât și cu reverul. Punctele ei slabe sunt reprezentate de un serviciu al doilea slăbuț și de numărul mare de erori neforțate, comise în urma jocului ei avântat. Mingea lovită de ea cu dreapta a atins la RG în medie 120 de kilometri pe oră, mai mult decât cea lovită de liderul ATP, Andy Murray, 117 kilometri/oră. Ea este antrenată de fosta jucătoare spaniolă Anabel Medina, care a avertizat-o pe Simona că presiunea va fi pe ea: "N-are nimic de pierdut, va juca împotriva unei jucătoare din Top 10 WTA, ea fiind 47 mondial. Toată presiunea o să fie de partea cealaltă."

Cele două finaliste

Simona Halep (România)

Născută la Constanța, la 25 septembrie 1991. Locuiește la Constanța;

Înălțime: 1,68 metri;

Clasament WTA: locul 4 la simplu, 77 la dublu. Cele mai bune clasări – locul 2 la simplu (2014), 71 la dublu (2017)

Titluri WTA – 15 (trei “Premier Mandatory”, cinci “Premier Five), 2013-2017; 8 finale pierdute.

Premii în 2017 (fără Roland Garros): 1.758.514 dolari;

Premii în carieră (fără Roland Garros): 17.219.302 dolari;

Meciuri câștigate/pierdute în 2017 (fără RG): 18-6;

Meciuri câștigate/pierdute în carieră (fără RG): 377-175;

Drumul spre finală: 6-2, 6-3 cu Jana Cepelova (Slovacia) – tur I; 6-4, 6-3 cu Tatjana Maria (Germania) – turul II; 6-0, 7-5 cu Daria Kasatkina (Rusia) – tur III; 6-1, 6-1 cu Carla Suarez (Spania) – optimi; 3-6, 7-6, 6-0 cu Elina Svitolina (Ucraina) – sferturi; 6-4, 3-6, 6-3 cu Karolina Pliskova (Cehia) – semifinale

 

 

Jelena Ostapenko (Letonia)

Născută la Riga, la 8 iunie 1997. Locuiește la Riga;

Înălțime: 1,77 metri;

Clasament WTA: 47 la simplu; 34 la dublu. Cele mai bune clasări: 33 la simplu (2017), 33 la dublu (2017).

Titluri WTA: 0 (trei finale). 3 titluri WTA la dublu, toate în 2017.

Premii în 2017 (fără Roland Garros): 354.000 de dolari;

Premii în carieră (fără Roland Garros): 1,288 milioane de dolari;

Meciuri câștigate/pierdute în 2017 (fără RG): 22-11;

Meciuri câștigate/pierdute în carieră (fără RG): 157-84;

Drumul spre finală: 4-6, 6-3, 6-2 cu Louisa Chirico (SUA) – turul I; 6-3, 6-2 cu Monica Puig (Porto Rico) – turul II; 6-1, 6-4 cu Lesia Țurenko (Ucraina, turul III), 2-6, 6-2, 6-4 cu Samantha Stosur (Australia) – optimi; 4-6, 6-2, 6-2 cu Caroline Wozniacki (Danemarca) – sferturi; 7-6, 3-6, 6-3 cu Timea Bacsinszky (Elveția) – semifinale.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.