Final în genunchi al handbalistelor
Echipa României a terminat Campionatul European din Danemarca, cu o bătaie soră cu moartea din partea Olandei și a încheiat competiția pe cel mai slab loc din istorie
Naționala de handbal feminin a României a pierdut ultimele două jocuri din grupa a doua principală și a încheiat Campionatul European desfășurat în Danemarca pe locul XII, cea mai slabă poziție din istoria participărilor românești. Luni seara, în fața Ungariei, tricolorele au făcut două reprize diametral opuse, jucând bine în prima parte și cu multe ratări din situații clare și erori incredibile într- a doua jumătate. Ungaria a condus cu 2-0 și 3-1 în debutul meciului, dar România a revenit și a egalat, 3-3. La 4-4, Ungaria a înscris de trei ori la rând, iar apoi a avut 8-5 și 9-6. De la 12-10 pentru Ungaria, jucătoarele antrenate de George Burcea au întors scorul la 14-12 (min. 28), iar la pauză au avut un gol avans, 14-13. În debutul reprizei secunde, România a ratat numeroase șanse de a se desprinde pe tabelă, avantajul maxim fiind de două goluri, 15-13, 16-14, 17-15. Ungaria a înscris de trei ori la rând și a preluat controlul, cu 18-17, , apoi a avut 20-18, dar România a găsit resurse să egaleze, 20-20, iar din min. 54, Ungaria a dominat finalul, marcând trei goluri la rând (25-22) și câștigând în cele din urmă cu 26-24. Portarul Denisa Dedu a avut un procentaj bun, 36% (8 mingi apărate), iar cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Lorena Ostase - 8 goluri. Cristina Neagu a înscris 5 goluri, Cristina Laslo 3, Eliza Buceschi 3, Sonia Seraficeanu 2, Nicoleta Dincă 1, Laura Popa 1, Ana Maria Iuganu 1. În celălalt meci al zilei, campioana mondială Olanda a învins Germania cu 28-27 (14-15).
În aceste condiții, meciul cu Olanda de ieri nu a mai avut nicio miză: româncele nu puteau depăși Ungaria nici în cazul unei victorii în această partidă din cauza victoriei directe a jucătoarelor maghiare. Aceasta a permis selecționerului Bogdan Burcea să folosească și jucătoare care au evoluat mai puțin, în condițiile în care Cristina Neagu și Denisa Dedu au fost menajate, iar pivotul Lorena Ostase era în suferință cauzată de o entorsă la genunchi. Meciul care, cu doi ani în urmă era finala mică la Euro s-a încheiat cu un scor sever în favoarea batavelor, 35-24 (16-12). România a fost condusă cu 1-5 dar s-a apropiat la un singur gol, 6-7 (min. 15), dar Olanda a avut patru goluri avans la pauză, 16-12. În repriza secundă, România s-a apropiat la două goluri, 15-17 și 16-18, dar apoi reprezentativa olandeză s-a desprins în ultimele 20 de minute, încheind cu o victorie categorică, 35-24. România a avut nu mai puțin de 21 de mingi pierdute în acest meci, față de doar șapte ale adversarelor. Pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea au marcat Cristina Laslo 7 goluri, Anca Polocoșer 6, Nicoleta Dincă 2, Ana-Maria Țicu 2, Eliza Buceschi 1, Sonia Seraficeanu 1, Ana Maria Iuganu 1, Ana-Maria Savu 1, Alexandra Dindiligan 1, Andreea Popa 1, Laura Popa 1.
Obiectivul imediat pentru handbalistele române este calificarea la Jocurile Olimpice, pentru care va trebui să se claseze pe locul II în turneul de calificare. Ceea ce pare extrem de greu, fiindcă în afară de Kazahstan, celelalte echipe se numesc Norvegia și Muntenegru care organizează turneul.