Sport

Final dramatic pentru Ușeriu

Ziarul de Vrancea
5 feb 2019 721 vizualizări

Ultramaratonistul român a abandonat competiția din Yukon, fiind transportat la spital cu elicopterul din cauza picioarelor degerate

Sportivul Tiberiu Ușeriu a fost nevoit să abandoneze competiția “Yukon Arctic” de la Cercul Polar. Ultramaratonistul a fost transportat cu un elicopter la spital din cauza degerăturilor suferite la degetele de la piciorul drept.  Tiberiu Ușeriu a mers aproximativ 100 de kilometri în 24 de ore la temperaturi de -38 de grade Celsius, iar la a doua oprire, medicii care i-au făcut controlul de rutină l-au anunțat că trrebuie să se retragă.  “M-au scos afară din cursă. Am fost, m-am culcat și când m-am trezit și când m-au controlat ăștia și mi-au găsit degetele degerate. Mi-a degerat piciorul drept, toate degetele. Au zis că e drumul foarte rău și nu au cum să mă ducă cu snowmobilul”A fost transportat cu elicopterul la spitalul din Whitehorse, Canada, pentru îngrijiri de specialitate. Într-o convorbire telefonică cu fratele său, Tiberiu a povestit că nu știe cât de gravă este situația. “Mi le-au pus în nu știu ce apă și au zis că trebuie să îmi facă infiltrații cu nu știu ce să le pună în circulație ca mi-s albastre toate.”

Competiția este considerată mai dificilă decât maratonul 6633 Arctic Ultra pe care bistrițeanul Tiberiu Ușeriu l-a câștigat de trei ori consecutiv, fiind mai lung și desfășurându-se printr-o zonă sălbatică. Tiberiu Ușeriu este singurul român care s-a înscris în concurs, la proba de 700 de kilometri, alături de alți 41 de concurenți din alte state. Anul trecut un singur concurent a reușit să ducă la bun sfârșit cursa, iar alți doi au suferit amputații severe din cauza degerăturilor, în cazul unuia dintre participanți medicii fiind nevoiți să îi amputeze ambele picioare și mâna stângă. Maratonul “Yukon Arctic Ultra” se desfășoară în perioada 3 - 16 februarie și presupune parcurgerea prin sălbaticie a unei distanțe de aproximativ 700 de kilometri, între Whitehorse și Dawson City, în teritoriul Yukon din Nord-Vestul Canadei, aproape de granița cu Alaska.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.