Sport

Final de tur cu câini hămesiți

Ziarul de Vrancea
28 sep 2017 389 vizualizări

După eșecul suferit în fața Concordiei, Dinamo primește un musafir mai simandicos, Astra Giurgiu, în etapa a XIII-a a Ligii I de fotbal

Etapa care urmează este cea care încheie turul sezonului regulat al Ligii I și va fi urmată de o pauză de două săptămâni. Nu pentru a marca diferența dintre tur și retur, ci pentru că trebuie să-și ducă și naționala României crucea până la capăt urmând a susține cele două partide rămase de jucat în preliminariile Cupei Mondiale din Rusia. Bătăliile din fruntea clasamentului sunt echilibrate și chiar avansul luat de CFR Cluj nu este de loc mare dacă ne gândim la înjumătățirea punctelor în fazele finale. Cu câteva etape în urmă se părea că se cască în clasamentul o falie între zona play-off și play-out, însă acum pare-se că această falie se mărește de la locul V în jos. Și acolo patru puncte sunt patru puncte fiindcă pentru intrarea în play-off nu se înjumătățește nimic. Deci, la ora actuală, cinci echipe par a fi ceva mai liniștite în această privință, iar în ceea ce privește locul al șaselea, e bătălie mare, de la Timișoara până la Viitorul, fiindcă de la Chiajna la vale nu se mai poate spera la sextetul fruntaș. “Vinovată” de această translație este Dinamo București, echipă pe care plecarea lui Contra  a tras-o în jos. Și nu neapărat din cauza echipei naționale, fiindcă “Guriță”, ca și bunul său prieten, Adi Mutu, par a fi intrat în dizgrațiile patronului Ionuț Negoiță, un fel de Gigi Becali mai “spălățel”. Bineînțeles că tezaurul folcloric al fotbalului românesc mai conține și alte scenarii pe axa Dinamo – Miriuță - Chiajna, însă e bine să nu vorbim vorbe de clacă. Cert este că echipa “câinilor” mai primește un oaspete și nu e vorba de Concordia Chiajna ci de ditamai Astra (mult peste așteptări!) și pe bancă stă Edi Iordănescu, os rău de stelist. Ar fi vorba de un meci dificil pentru gazde, însă, totuși nu prea e de crezut ca Dinamo să ia două bătăi consecutive pe teren propriu.

Trecem peste liderul CFR Cluj, care joacă acasă un meci un meci gen Goliat vs. David din Colentina (pariază cineva pe surpriza secolului?) și ne oprim la Brașov, unde FCSB se luptă cu imprevizibila Sepsi. Meciul poate fi mai echilibrat decât pare, fiindcă antrenorul Dică va odihni destui titulari după expediția din Elveția. Tot în zona gri dintre “play-uri” se joacă partidele ACS Poli Timișoara – CSU Craiova și Viitorul – CSM Poli Iași. Oltenii zboară în Banat cu gând la victorie pentru a menține contactul cu partea de sus a clasamentului, dar juveții nu uită că s-au fript de multe ori la Timișoara. În ceea ce privește disputa de la malul mării, CSM Poli Iași este recordmena meciurilor egale, dar acum ar fi perfect mulțumită cu o remiză date fiind indipsonibilitățile din lot. Mediașul are o misiune foarte grea cu FC Botoșani pe teren propriu, iar Voluntari – Chiajna este un derby județean între două echipe care s-au înțeles tare bine în ultima etapă a play-out-ului.

 

Programul etapei a XIII-a

Vineri: Gaz Metan Mediaș - FC Botoșani (ora 18:00), ACS Poli Timișoara – CSU Craiova (20:30)

Sâmbătă: FC Viitorul – CSM Politehnica Iași (18:00), Dinamo – Astra Giurgiu (20:30).

Duminică: CFR Cluj – Juventus București (18:00), Sepsi Sfântu Gheorghe – FCS București (20:30).

Luni: FC Voluntari – Concordia Chiajna (20:30).

Clasament

1. CFR     12   10   2    1    23-9 29 (^14)

2. FCSB    12   7    4    1    18-8 25 (^4)

3. Craiova  12   6    5    1    18-10     23 (^2)

4. Botoșani  12   7    2    3    20-13     23 (^2)

5. Astra    12   6    4    2    18-10     22 (^1)

6. Timiș.   12   5    3    4    12-12     18 (^3)

7. Dinamo  12   5    1    6    17-14     16 (^1)

8. Voluntari  12   4    3    5    14-15     15 (0)

9. Iași      12   3    6    3    12-15     15 (-3)

10. Viitorul  12   4    2    6    10-11     14 (-4)

11. Chiajna  12   3    2    7    12-16     11 (-10)

12. Sepsi   12   3    1    8    10-20    10 (-2)

13. Mediaș  12   1    3    8    6-24 6 (-9)

14. Juventus 12   0    4    8    7-21 4 (-17)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.