Sport

Ferrari s-a impus la Budapesta

Ziarul de Vrancea
30 iul 2017 554 vizualizări

Vettel și Räikkönen au ocupat primele locuri în cursa de Formula 1 de pe Hungaroring

Pilotul Sebastian Vettel de la Ferrari a câștigat, ieri Marele Premiu al Ungariei, a XI-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, germanul fiind urmat de coechipierul său, finlandezul Kimi Räikkönen (la 0.908 secunde), și de compatriotul acestuia, Valtteri Bottas, de Mercedes (la 12.462).

Cursa de la Hungaroring a avut un pic de dramatism, dar nu a fost una spectaculoasă, pe circuitul maghiar depășirile fiind anevoioase. Vettel s-a impus cu emoții din cauza unor probleme la direcția monopostului său. Din acest motiv, suspansul s-a păstrat până la final, dar podiumul a înregistrat aceeași configurație ca rezultatul calificărilor de sâmbătă. Vettel a plecat bine din pole-position, urmat de Räikkönen și de Bottas. Pornit de pe locul patru al grilei, Hamilton a fost întrecut atât de Verstappen, cât și de Ricciardo. Însă tânărul olandez a lovit monopostul colegului său și l-a forțat să abandoneze. Cursa a fost neutralizată cu Safety Car, Verstappen s-a ales cu o penalizare de zece secunde pentru incidentul din turul I și, după ce a efectuat-o, în turul 43/70, a revenit pe locul cinci. în prima parte, nu s-a întâmplat nimic notabil, însă, după ce piloții au trecut pe la boxe, cursa s-a mai animat. Încercând să profite de problemele lui Vettel, căruia i s-a cerut de la boxe să evite vibratoarele, inginerii de la Mercedes i-au ordoonat lui Bottas să se lase depășit de Hamilton, pentru ca acesta să încerce să-i întreacă pe rivalii de la Ferrari. Bottas a respectat indicația primită, dar Hamilton nu a putut decât să se apropie de adversari, nu să-i și depășească. Oficialii Mercedes i-au promis lui Bottas că, dacă Hamilton nu reușește nimic, britanicul îi va "retroceda" poziția a treia. Și promisiunea a fost îndeplinită înaintea ultimului viraj, când Hamilton i-a cedat lui Bottas locul la festivitatea de premiere. Vettel a obținut, astfel, a două victorie la Hungaroring, a patra din acest an și a 46-a din carieră. El și-a extins de la unul la 14 puncte avansul în clasamentul piloților, față de Hamiton, înaintea pauzei de vară.

Clasamentul cursei: 1. Sebastian Vettel (Ferrari); 2. Kimi Räikkönen (Ferrari); 4. Valtteri Bottas (Mercedes); 4. Lewis Hamilton (Mercedes); 5. Max Verstappen (Red Bull); 6. Fernando Alonso (McLaren); 7. Carlos Sainz (Toro Rosso); 8. Sergio Perez (Force India); 9. Esteban Ocon (Force India); 10. Stoffel Vandoorne (McLaren).

Clasamentul piloților: 1. Sebastian Vettel – 202 p; 2. Lewis Hamilton – 188 p; 3. Valtteri Bottas – 169 p; 4. Daniel Ricciardo – 117 p; 5. Kimi Räikkönen – 116 p; 6. Max Verstappen – 67 p.

Clasamentul constructorilor: 1. Mercedes – 357 p; 2. Ferrari – 318 p; 3. Red Bull – 184 p; 4. Force India – 101 p.  În Formula 1 urmeză o pauză de patru săptămâni, următoarea etapă, Marele Premiu al Belgiei, fiind programată la 27 august, pe circuitul Spa-Francochamps.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.