Sport

Favoritele nu s-au dezmorțit

Ziarul de Vrancea
2 aug 2018 645 vizualizări

După Caroline Wozniacki, și Garbiñe Muguruza a spus “pas” la primul turneu din circuitul hard din SUA, iar Sloane Stephens a fost eliminată la Washington * război fratricid în capitala americană

După Caroline Wozniacki, încă o jucătoare de top se retrage din turneele de săptămâna aceasta. Garbiñe Muguruza (7 WTA) a renunțat la turneul de la San José, unde trebuia să o întâlnească pe binecunoscuta Viktoria Azarenka (108 WTA). Garbiñe, care era prim favorită în turneul amintit, la fel cum Caroline era “number one” la Washington, a acuzat o accidentare la mâna dreaptă și nu a jucat meciul din turul al doilea, în care era direct acceptată. Ea a fost înlocuită de un lucky-loser,  Anna Blinkova (101 WTA). Rusoaica de 19 ani a pierdut partida din manșa secundă, disputată, miercuri, cu Viktoria Azarenka din Belarus, locul 108 WTA, cu scorul de 1-6, 0-6. Anul trecut, Muguruza a jucat în semifinale la acest turneu, care în 2017 s-a desfășurat la Stanford, astfel că va pierde 185 de puncte. Alte rezultate:  Elise Mertens (Belgia) – Ashley Kratzer (SUA) 6-2, 6-0; Danielle Collins (SUA) – Vera Lapko (Belarus) 6-1, 3-6, 6-1; Johanna Konta (Marea Britanie) – Sofia Kenin (SUA) 6-1, 6-4.

La Washington, după abandonul Carolinei Wozniacki, a “picat” și numărul 3 mondial, americanca Sloane Stephens, ea fiind învinsă cu 6-2, 4-6, 2-6 de germana Andrea Petkovic (91). Stephens care a cucerit primul titlu din cariera sa chiar la această competiție, în 2015, câștigase ultimele trei întâlni cu Pektovic. Aceasta a reușit sărevină, însă, după ce a cedat primul set în duelul cu americanca, impunându-se după o oră și 47 minute de joc. Tot în capitala USA, s-au mai menționat rezultatele: Ysaline Bonaventure (Belgia) - Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-3, 6-3; Zheng Shuai (China) - Katie Swan (Marea Britanie) 6-2, 6-4; Jennifer Brady (SUA) - Natalia Vihlianțeva (Rusia) 6-1, 6-4; Magda Linette (Polonia) - Olivia Rogowska (Australia) 6-4, 6-1.

* Tenismanul britanic Andy Murray, fost numărul 1 mondial, s-a calificat,în optimile de finală ale turneului de 500 de puncte de la Washington, cu premii în valoare totală de 2,1 milioane de dolari. Andy Murray a trecut de compatriotul său Kyle Edmund (18 ATP), scor 7-6, 1-6, 6-4. Murray a jucat în cursul nopții trecute în optimi cu reprezentantul nostru, Marius Copil (93 ATP). Până acum,  Murray și Copil s-au mai întâlnit o singură dată, în 2017 la Madrid Open, când britanicul s-a impus în meciul din turul secund.

* Interesant este faptul că la Washington are loc un război fratricid. Germanii Mischa și Alexander Zverev se vor întâlni, în premieră în circuitul ATP. “Bătrânul” Mischa (31 de ani), ocupă locul 42, iar “Sascha” (21 de ani), este al treilea în topul mondial.. Ei s-au mai întâlnit în carieră, dar în preliminariile unor competiții ITF. În 2012, în turul al doilea al calificărilor la Dallas, Mischa l-a învins pe fratele său care avea atunci numai 14 ani, cu 6-0, 6-1. în 2014, Sascha a abandonat meciul din turul I al calificărilor turneului de la Houston, la scorul de 7-5, 4-6, 3-2, pentru Mischa. Cei doi frați sunt copiii unor foști jucători de tenis din Uniunea Sovietică, Aleksandr Zverev senior și Irina Zvereva. Mischa s-a născut la Moscova, dar s-a mutat cu părinții în Germania, în 1991. Alexander este născut la Hamburg.

* Tot la Washington, francezul Benoît Paire, care a rupt trei rachete în timpul meciului disputat cu cipriotul Marcos Baghdatis, în turul I al turneului de la Washington, a fost amendat cu 16.500 de dolari, a anunțat ATP. Paire a pierdut întâlnirea, cu scorul de 3-6, 6-3, 2-6. În penultimul game, francezul a căzut pe teren la punctul de 2-5 și, nervos, a dat de patru ori cu racheta de pământ. El s-a ridicat și, în drum spre scaunul de odihnă, a aruncat racheta ruptă pe teren, apoi a distrus altă rachetă în timpul pauzei și de asemenea a aruncat-o pe suprafața de joc. Baghdatis a încercat să-l calmeze în pauză, iar arbitrul de scaun l-a penalizat cu punct pierdut. însă Paire mai avea rachete de distrus, așa că a rupt-o pe a treia dând cu ea de pământ după ce a pierdut meciul, înainte de a părăsi terenul în huiduielile publicului.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.