Sport

Echipă fără perspective în Cupa Davis

Ziarul de Vrancea
17 oct 2017 347 vizualizări

Marius Copil, Florin Mergea și Horia Tecău nu vor merge în Israel pentru meciul decisiv pentru rămânerea în zona euro-africană a Cupei Davis

România va merge în Israel pentru întâlnirea decisivă pentru rămânerea în Grupa I a Zonei Europa/Africa a Cupei Davis fără cel mai bun jucător de simplu, Marius Copil (75 ATP), dar și fără jucătorii esențiali de dublu, Horia Tecău și Florin Mergea  Potrivt site-ului oficial al competiției, căpitanul nejucător Andrei Pavel i-a convocat pe Dragoș Dima (464 ATP), Nicolae Frunză (588 ATP), Vasile Antonescu (649 ATP), și Bogdan Borza (793 ATP).  Florin Mergea a anunțat, deja că nu va merge cu echipa în Israel. El a lăsat să se înțeleagă că motivul deciziei sale ar fi legat de neînțelegeri cu staful echipei. " Motivul pentru care nu voi juca nu tine de sănătate, ci de anumite lucruri de ordin intern pe care nu pot sa le fac publice fără a crea un conflict. Cupa Davis a fost și rămâne unul din motivele pentru care joc tenis și imi doresc sa revin cat mai repede în echipa, însă sub alte circumstanțe", a scris Mergea pe facebook. În trecut, Mergea a mai renunțat la echipa de Cupa Davis din cauza unor conflicte cu Andrei Pavel, care și acum este căpitan-nejucător al formației "tricolore".

Fără Florin Mergea și Marius Copil, echipa a ajuns la un pas de a părăsi grupa I a Zonei Europa/Africa, pentru prima dată din 1993, după ce a pierdut, în  septembrie, cu scorul general de 1-4, întâlnirea cu Austria, de la Wels. În schimb, Israelul va alinia la Ramat Hasharon cei mai buni jucători. Căpitanul nejucător Harel Levy i-a convocat pe Dudi Sela (72), Edan Leshem (287) Mor Bulis (590) și Jonathan Erlich, locul 81 ATP la dublu. Levy (39 ani), fost număr 30 mondial, a fost numit în funcție luna trecută, în locul lui Eyal Ran. România este neînvinsă în cele patru întâlniri anterioare cu echipa Israelului, în 1962, 1969, 1971, și 2015. Partida Israel - Româniase va disputa, între 27 și 29 octombrie, la Ramat Hasharon. Învinsa va retrograda în Grupa a II-a a Zonei Europa/Africa, iar învingătoarea va rămâne în Grupa I.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.