Sport

Drăgușin a debutat la Juventus

Ziarul de Vrancea
3 dec 2020 1020 vizualizări

Puștiul de 19 ani a jucat peste 20 de minute în Liga Campionilor alături de Ronaldo

Formația Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 0-3, de Juventus Torino, într-un meci din grupele Ligii Campionilor. La Juventus, a debutat tânărul Radu Drăgușin, care a intrat pe teren în minutul 69. La Dinamo Kiev, Tudor Băluță a fost rezervă. Radu Drăgușin, 1,91 metri înălțime, are deja două selecții la naționala under 21,Drăgușin are contract cu gruparea torineză numai până în vară, astfel că, din ianuarie, el ar putea semna cu un alt club, informează Gazzetta dello Sport: „ La câteva ore după debutul său în Liga Campionilor - care a fost și debutul său absolut la Juve - întrebarea este despre piața transferurilor, mai mult decât despre evoluția de pe teren. În acest moment, Drăgușin are contract până în iunie și din ianuarie este liber să încheie un acord cu altă echipă. Firește, Juventus nu vrea să-l piardă și debutul său de ieri poate fi citit și în acest fel, ca un pas către o posibilă reînnoire”, a scris cotidianul italian.Rezultate înregistrate miercuri în penultima rundă:

Grupa E: FC Krasnodar – Rennes 1-0. Berg ('72); FC Sevilla – Chelsea 0-4. Giroud ('8, '54, '74, '83 – penalty). Clasament:1. Chelsea – 13 p; 2.Sevilla – 10 p (calificate); 3,Krasnodar – 4 p; 4.Rennes – 1 p. Ultima etapă (8 decembrie): Chelsea – Krasnodar, Rennes – Sevilla.

Grupa F: Borussia Dortmund – Lazio Roma 1-1. Guerreiro ('44) / Immobile ('67-penalty); FC Bruges – Zenit Sankt Petersburg 3-0. De Ketalaere ('33), Vanaken ('58 – penalty, Lang ('73).Clasament: 1.Borussia Dortmund – 10 p (calificată); 2. Lazio – 9 p; 3.Bruges – 7 p; 4.Zenit – 1 p.Ultima etapă: Zenit – Dortmund, Lazio – Bruges.

Grupa G: Ferencvaros Budapesta – FC Barcelona 0-3. Griezmann ('14), Braithwaite ('21), Dembélé ('28 – penalty); Juventus Torino –Dinamo Kiev 3-0. Chiesa ('21), Ronaldo ('57), Morata ('66). Clasament: 1. Barcelona – 15 p; 2.Juventus – 12 p (calificate); 3.Dinamo Kiev – 1 p; 4. Ferencvaros – 1 p. Ultima etapă: Barcelona – Juventus, Kiev – Ferencvaros.

Grupa H: Istanbul Bașakșehir – Leipzig 3-4. Kahveci ('45^3, '62 '85) / Poulsen ('29), Mukiele ('43), Olmo ('66), Sørloth ('90^2); Manchester United – Paris Saint Germain 1-3. Rashford ('32 / Neymar ('6, '90^1), Marquinhos ('69). Au marcat: Kahveci ‘45Â3, ’72, ’85 / Poulsen ’26, Mukiele ’43, Olmo ’66 și Sorloth ‘90Â2. Clasament: 1. United – 9 p; 2. PSG – 9 p; 3. Leipzig – 9 p; Istanbul -3 p; Etapa viitoare:Leipzig – United, PSG – Istanbul.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.