Sport

Doi ani de vacanță pentru Voduț

Ziarul de Vrancea
1 dec 2019 909 vizualizări

Jucătorul de la Chindia, dat afară de la Viitorul, a fost suspendat de FRF pentru participarea la pariuri fotbalistice

Comisia de Disciplină și Etică a FRF a decis, ieri ca fotbalistul echipei Chindia Târgoviște, Mihai Voduț, să primească o interdicție pe doi ani de exercitare a oricărei activități legate de fotbal și o penalitate de 300.000 de lei, în baza articolului 60, alineatul 5 din Regulamentul Disciplinar. Temeiul amintit arată astfel: “Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu: a) interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani; b) penalitate sportivă de 300.000 de lei”. În luna ianuarie, Voduț a fost dat afară de FC Viitorul, după ce în presă a apărut că fotbalistul ar fi pariat pe câteva meciuri, între care și unul al grupării constănțene. Voduț a semnat apoi cu Beitar Ierusalim, iar de la 1 iulie este legitimat la Chindia Târgoviște. Până ieri.

Findcă, gruparea dâmbovițeană a anunțat că a pus capăt relațiilor contractuale cu fotbalistul Mihai Voduț, ca urmare a hotărârii pronunțate de Comisia de Disciplină a FRF, după cum se arată pe site-ul clubului din Liga I.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.