Sport

DNA cere pedepse maxime

Dan Chiriac
17 mai 2017 745 vizualizări
 “Nașul” și “Corleone” trec prin clipe grele
“Nașul” și “Corleone” trec prin clipe grele

 

* s-a încheiat procesul excluderii Universității Craiova * procurorii solicită ca Mircea Sandu și Mitică Dragomir să fie condamnați la 14 ani închisoare cu executare *primul termen de pronunțare este 31 mai

 

Magistrații Curții de Apel București au judecat, ieri, ultimul termen în dosarul privind excluderea clubului de fotbal Universitatea Craiova din campionatul intern, în care sunt judecați fostul președinte al Federației Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir. Procurorii DNA au cerut magistraților pedepse orientate spre maxim atât pentru Dumitru Dragomir, cât și pentru Mircea Sandu.

Reprezentantul DNA a explicat în sala de judecată că prima instanță, Tribunalul București, nu a realizat cât de mare este pericolul lăsării celor doi în libertate și se impune ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la pedepse maxime pentru infracțiunile săvârșite, adică 14 ani de închisoare cu executare

 

Dumitru Dragomir le-a spus magistraților că Adrian Mititelu a fost victima propriului jurist și că se bazează pe declarațiile acestuia. De asemenea, fostul președinte al LFP a susținut că este "total nevinovat", că nu are "nicio tangență" cu acest proces și că de 15 ani el nu doarme noaptea și a "albit total".

"Mi-a explicat juristul cum că Mititelu a semnat o convenție între club și LPF prin care se angaja să respecte regulamentele. Toată lumea face trimitere la jucătorii pierduți de Craiova. Contractul dintre jucător și club e tabu. Daca erau plătiți, ei nu cereau să fie liberi de contract. Ei nu au înregistrat contractele în contabilitate ca să nu plătească taxe. A fost sfătuit prost. I-am dat două săptămâni să-și retragă plângerile. Ce clemență mai.mare vreți?” le-a spus Dragomir magistraților Curții de Apel București.

 

La rândul lui, fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu le-a spus magistraților că nu a "apelat la niciun leu din bugetul țării" și că i se pare de neînțeles ceea ce i se întâmplă. “Nu am comis nicio ilegalitate. Sunt nevinovat cum sunt toți ceilalți care au votat pentru excluderea clubului. N am încălcat nicio lege, nu am avut în intenție să facem rău cuiva", le-a spus Mircea Sandu magistraților. De asemenea, mandatarul LPF s-a adresat și el instanței, spunându-le magistraților că prin decizia lor, prin nivelul despăgubirilor cerute, ar putea distruge fotbalul din România.

 Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir au fost condamnați de Tribunalul București, în iunie 2016, la câte trei ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Potrivit deciziei TB, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați să plătească în solidar cu FRF și LPF despăgubiri către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA în valoare de 1.084.592.000 lei (aproximativ 240 milioane euro).  Magistrații Curții de Apel București se vor pronunța definitiv în acest dosar în 31 mai.  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.