Sport

Cupa Absolvenților, prilej de premiere a voleibaliștilor care și-au încheiat activitatea de liceeni

Dan Chiriac
31 mai 2017 784 vizualizări

Voleibaliștii absolvenți de la Colegiul Economic și Liceul Vidra, premiați

 

Absolvenții Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani și ai Liceului „Simion Mehedinti” Vidra, care au activat în cadrul echipelor liceelor la volei baieti si fete, au fost premiați în cadrul Cupei Absolvenților, competiție organizată special pentru aceștia de către profesorul Florin Eufrosie.  Echipele de volei ale celor două licee au concurat în cadrul competiției, fiind premiat fiecare sportiv, cu precădere absolvenții clasei a XII-a care, astfel, au desfășurat ultimele jocuri în echipele reprezentative ale liceelor. Aceștia au primit din partea profesorilor coordonatori, Florin Eufrosie și Mihaela Vlădescu, medalii și diplome pentru „Excelență în activitatea sportivă”. Astfel, lui Cristian Arbone, lui Andrei Danțiș, Elenei Vulpoiu, Aurei Bratie, Danielei Ștefănescu de la Colegiul Economic, precum și lui Voicu Bogdan – căpitanul echipei de volei a Liceului „Simion Mehedinti” Vidra și lui Vlăduț Adrian Șchiopu de la același liceu, le-au fost recunoscute meritele pentru întreaga lor activitate sportivă din viața de liceeni. Echipa de volei băieți a Colegiului Economic este campioană județeană anul acesta, ca, de altfel, în ultimii ani, iar cea a Liceului Vidra s-a situat pe locul al II-lea în competiția organizată în cadrul ONSS din acest an. Drum bun, copii în viață, mult succes la examenul de bacalaureat și de admitere la facultate și să continuați activitatea sportivă! (D. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.