Sport

CSM Focşani s-a impus la Valea Mărului şi este la trei puncte de lider

Dan Chiriac
22 oct 2017 1436 vizualizări

u Avîntul Valea Mărului – CSM Focşani 2007 1-3 (1-1), în liga a treia de fotbal u etapa viitoare, focşănenii întâlnesc acasă pe KTE Tg. Secuiesc, o echipă foarte periculoasă

Echipa de fotbal CSM Focşani 2007 a câştigat sâmbătă pe terenul formaţiei Avântul Valea Mărului, reprezentanta unei comune situată la 20 de kilometri de Tecuci. Pe micuţa bază sportivă din comuna gălăţeană s-au adunat peste 200 de spectatori, mulţi dintre ei veniţi de la Focşani. Galeria oaspeţilor a dominat fondul sonor, iar randamentul formaţiei focşănene s-a văzut pe teren. Mădălin Predoiu a deschis scorul în minutul 12 după o greşeală a portarului advers. Două minute mai târziu, gazdele au egalat după ce Adrian Anastasia a transformat o lovitură de la 11 metri. Focşănenii au revenit în avantaj la începutul reprizei a doua, cînd Beşa a trimis cu capul în plasa porţii adverse. Remus Popa a stabilit scorul final în mintuul 81, reluînd îm plasă din apropierea careului de şase metri. “După un parcurs oscilant în prima parte a campionatului, datorită emoțiilor inerente debutului, iată că băieții noștri leagă a treia victorie consecutivă și a patra în ultimele cinci meciuri. Pe lângă adversarul incomod și un teren destul de greu, echipa a avut de înfruntat și o brigadă de arbitri hotărâtă cu orice preț să ne stea în cale. Însă valoarea și omogenitatea echipei s-a văzut în timpul meciului, băieții jucând din nou un fotbal de calitate, creându-și multe ocazii și dominând de la un capăt la celalalt partida. Iată că seria rezultatelor pozitive se reflectă în momentul de față și în clasament, ai noștri urcând, după victoria de ieri, până pe podium, la doar două puncte de echipa de pe locul doi, Oțelul Galați și trei de ocupanta primului loc, Aerostar Bacău”, a postat pe facebook primarul Cristi Misăilă. CSM 2007 a jucat cu: Lazăr – Dediu, Parlac, Beşa, Mihai –Lupu, Zaharia, Chivu, Pădineanu, Manu–  Predoiu. Au mai intrat Remus Popa, Pasăre (D.C.)

 

Rezultate:

vineri, 20 octombrie, ora 15:00

CSM Paşcani - Bucovina Rădăuţi    1-2

Mihai Macovei (50) / Radu Ungureanu (76 - pen.), Ionel Stoian (78)

CSM Roman - Suporter Club Oţelul Galaţi    2-1

Cosmin Ţapu (32, 55) / Daniel Gâţă (75)

 

sâmbătă, 21 octombrie, ora 15:00

Sănătatea Darabani - Metalosport Galaţi    6-0

Răzvan Cărăbuş (9), Adrian Cososchi (20), Bogdan Melinte (40), Adrian Stâncă (55), Alexandru Stancoschi (74 - pen.), Adrian Gheorghiciuc (89)

Avântul Valea Mărului - CSM Focşani    1-3

Adrian Anastasia (14 - pen.) / Mădălin Predoiu (12), Florinel Beşa (48), Remus Popa (81)

KSE Târgu Secuiesc - AFC Odorheiu Secuiesc    4-1

Alin Babei (5), Marius Ştefănescu (45, 49, 54) / Csifo (70 - pen.)

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - AFC Hărman    2-0

Kristof Pal (55), Arthur Gyorgyi (74)

Olimpic Cetate Râşnov - Aerostar Bacău    1-1

Diego Alupoaie (65) / Cătălin Vraciu (90+4 - pen.)

Sporting Lieşti stă.

 

1.         Aerostar Bacău    19

2.         Suporter Club Oţelul Galaţi      18

3.         Sporting Lieşti     16

4.         CSM Focşani    16

5.         AFC Hărman    16

6.         AFK Csikszereda Miercurea Ciuc        16

7.         CSM Roman     14

8.         Olimpic Cetate Râşnov    13

9.         Bucovina Rădăuţi         13

10.       KSE Târgu Secuiesc     12

11.       AFC Odorheiu Secuiesc           9

12.       Sănătatea Darabani       8

13.       Avântul Valea Mărului    4

14.       CSM Paşcani     3

15.       Metalosport Galaţi        0


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.