CSM Focşani 2007 şi LPS Focşani se pregătesc de campionat
Liga a treia va începe la finalul lunii august
Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal a publicat formularul de înscriere în ediţia de campionat 2017-2018 a competiţiilor Liga 2 şi Liga 3. Cluburile care au obţinut dreptul de a participa în cele două eşaloane ale fotbalului românesc se pot înscrie în noul sezon încă două săptămâni. Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere completate la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal este de 20 iulie, atât pentru echipele din Liga 2, cât şi pentru cele din Liga 3. CSM Focşani 2007 a câştigat barajul de promovare şi va evolua în liga a treia. Pe 9 august, echipa focşăneană va disputa meciul din primul tur al Cupei României. CSM Focşani 2007 va întâlni o echipă de liga a treia sau câştigătoarea fazei judeţene dintr-un judeţ învecinat. Înscrierile pentru competiţiile de juniori U17 şi U19 se fac până la sfârşitul lunii iulie. Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere completate pentru campionatele naţionale U17 şi U19 la Departamentul Competiţii Copii şi Juniori al Federaţiei Române de Fotbal este de 31 iulie. LPS Focşani va juca în noua ediţie a campionatului naţioanl de juniori republicani. Noua ediţie de campionat, ce se va desfăşura într-un nou format, va debuta pe 12 august. Se vor juca în serii de opt echipe, turul şi returul, urmând ca primele două clasate să se califice în Liga Elitelor. (Dan CHIRIAC)













