Sport

„Coreea este favorita grupei”

Ziarul de Vrancea
20 iul 2021 790 vizualizări

Susține selecționerul echipei olimpice, Mirei Rădoi *turneul masculin de fotbal începe astăzi, iar România va evolua în primul meci împotriva naționalei din Honduras, la Kashima, la ora 14:00 (ora României).

Selecționerul Mirel Rădoi a venit cu precizări în privința meciului de astăzi: „Mai avem două posturi de clarificat pentru titularizare, în rest știm echipa pentru mâine. Mai avem antrenamentul din această seară, iar mâine la prânz vom definitiva primul 11. În mare, însă, cunoaștem echipa de start, în urma rapoartelor noastre, în urma pregătirii din țară și de aici, din Japonia. După rapoartele fizice pe care le avem, vom păstra principiile noastre de joc. Dar va trebui să alternăm momentele când facem presing și când ne retragem, pentru că e o temperatură diferită, o umiditate mult mai mare, iar jucătorii nu sunt la cel mai înalt nivel de pregătire, firește. Totuși, așa a fost și înainte de EURO U21 din 2019, am fost echipa cu cele mai puține zile de pregătire și cel mai mic coeficient UEFA și am devenit surpriza competiției. Sper să se întâmple la fel”, a spus el, într-o conferință de presă.

Selecționerul a precizat că naționala Hondurasului este formată din jucători foarte tehnici de la compartimentul median în sus: „După cele 10 partide disputate de Honduras pe care le-am analizat, pot spune că e o echipă care are automatisme foarte bune pentru dezvoltarea joculuui, dacă o lași să paseze. În schimb, este o echipă care în momentul posesiei se deschide, așa că dacă reușim să recuperăm mingea foarte sus o putem prinde dezorganizată. Honduras are jucători foarte creativi de la mijloc în sus, dinamici. În plus, ce face Honduras și e important pentru orice echipă, termină foarte repede orice acțiune. E un lucru de învățat pentru că, dacă pierzi mingea și acțiunea nu e terminată, riști să fii prins de adversar”, a afirmat tehnicianul.

Potrivit lui Rădoi, favorita grupei B este Coreea de Sud, iar marea necunoascută o reprezintă Noua Zeelandă. „Coreenii au avut nevoie de mai puțin timp să se adapteze la fusul orar, cunosc particularitățile acestei zone unde jucăm, formează un lot foarte competitiv și puternic. Celelalte trei echipe cred că ne vom lupta pentru poziția secundă în grupă. Practic, cine câștigă în meciul Honduras-România are foarte mari șanse să termine pe locul II în grupă. Dar Noua Zeelandă poate fi marea surpriză, se cunosc foarte puține informații despre această echipă, în platforma de monitorizare video există doar două partide amicale disputate de ei, iar din acele partide doar un jucător e în lotul de aici”, a mai spus el.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.