Sport

Contra cere continuitate

Ziarul de Vrancea
21 mar 2018 684 vizualizări

Selecționerul este interesat de rezultatele meciurilor amicale ale naționale, însă vrea ca jucătorii să progreseze în orice condiții

Selecționerul Cosmin Contra a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că este interesat de rezultatele meciurilor amicale cu Israel și Suedia, dar mai mult își dorește să observe o continuitate în exprimare a jucătorilor. "Mereu rezultatul contează, muncim pentru el, un rezultat bun, după un joc bun, ar fi extraordinar, dar mă interesează mai mult să avem continuitate în exprimare. Mereu le voi cere jucătorilor să nu se relaxeze, să menținem un joc bun. Voi încerca să nu mai fac atât de multe schimbări ca la ultimele două meciuri. Mă ghidez și ce văd la antrenamente, cum îi simt, îi văd și iau decizia. I-am adus pe mulți să-i văd, să vedem cum se adaptează, sunt foarte mulțumit și avem toate premisele pentru a avea continuitate", a spus Contra, care a vorbit și despre condițiile meteorologice: "Trebuie să ne adaptăm la condiții, cred că am reușit. Este și o chestie de mentalitate, un exercițiu de autodepășire, de a te adapta în fiecare zi la natură, nu am cerut noi să vină vremea asta acum. Este un exercițiu extraordinar de a ne adapta aici și de a trece la condiții ușoare, iar apoi la alte probleme. Vom fi puternici și vom încerca să câștigăm ambele meciuri. Azi ne-am antrenat pe Arena Națională, ieri am găsit alt teren bun, ne-am antrenat și la Ploiești, pe gazon bun". Selecționerul a apreciat că generația under-19 este una de excepție și are șanse mari să se califice la Campionatul European și apoi la Campionatul Mondial.

La conferința de presă a mai participat și mijlocașul Nicolae Stanciu, care a recunoscut că există o presiune în rândul “tricolorilor” din cauza ratării calificării la Cupa Mondială din acest an. "Am terminat o campanie care nu a fost deloc reușită, dar mă aștept la lucruri bune, avem Cupa Națiunilor și avem șansa de a ne califica la Euro și de acolo. Trebuie să ne gândim la asta. Cred că avem o generație bună și avem șansa noastră. Mă simt destul de bine la Sparta Praga, aveam nevoie de o schimbare, mă bucur că îmi oferă încredere și sper să continui forma bună și la echipa națională. E o presiune mare pentru că nu ne-am calificat la mondial. Pentru noi e destul de greu să ne calificăm la un mondial, dar la Euro va fi altceva, aici cred că va fi marea dezamăgire dacă nu ne vom califica. Dar mai avem două amicale și putem să ne punem la punct. Sunt importante și aceste amicale, contează și rezultatele”, a declarat Stanciu.

Partida amicală Israel – România, se va disputa sâmbătă, la Netanya, cu începere de la ora 20.00. Echipa națională a României are programat pentru marți, la Craiova, de la ora 21.30, un al doilea meci amical, cu selecționata Suediei.

î


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.